Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Ucigașul elevei din Satu Mare a incendiat celula unde era arestat



Ucigașul elevei din Satu Mare a incendiat celula unde era arestat. Tânărul ce a ucis-o pe eleva sătmăreancă, în urmă cu o lună, a incendiat e camera de arest preventiv în care se afla, la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul sediului IPJ Maramureș din Baia Mare.

Polițiștii au acționat imediat pentru lichidarea incendiului, astfel că la momentul sosirii echipajelor de pompieri, acesta era deja stins. Momentan nu se știe cum a reușit tânărul să pornească incendiul. Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările în acest sens, informează ActualMM.

Azi, 25 martie, într-una dintre camerele Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș a izbucnit un incendiu. De urgență, polițiștii au solicitat intervenția unui echipaj din cadrul ISU Maramureș și au eliberat acea aripă a Centrului. Nicio persoană nu a fost ranită. Pompierii au stabilit cauza incendiului ca fiind folosirea unei surse intenționate de aprindere, iar polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere“, a declarat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, potrivit ActualMM.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.