Un nou succes pentru sătmăreanul Marius Munteanu. Sala Polivalentă din Arad a fost neîncăpătoare aseară, joi, 5 martie, la un eveniment în cadrul căruia Marius Munteanu a făcut spectacol. Sportivul sătmărean a reușit să se impună, în cadrul galei ”Dynamite Fighting Show”, în fața marocanului Mohamed Seddik și să își treacă în palmares o nouă victorie de senzație. Marius Munteanu l-a învins pe Mohamed Seddik după decizia în unanimitate a arbitrilor.
„A fost o seară de neuitat, o gala jos pălăria. Sunt mândru că lupt în această promoție, un public care m-a făcut să mă simt ca și acasă. Mulțumesc, în primul rând, antrenorului meu Nagy Arnold pentru încrederea ce o are în mine – un tata pentru mine – familiei mele, soției mele care e mereu lângă mine, prietenului meu Borsan Csaba Rolland care mă ajută mereu cu pregătirea și își rupe mâinile la palmare, colegilor de la Energy Fight Cluj, de la Friends Gym SM, vouă care mă urmăriți din fața televizoarelor și, nu în ulitmul rând, sponsorilor care mă susțin în acest sport. Vă pup și ne vedem în 12 aprilie din nou în ring, unde voi lupta la Deva într-o piramidă de patru, unde premiul va I o centură pe care voi încerca, voi lupta și voi da totul să o câștig”, a transmis sportivul sătmărean.
https://www.youtube.com/watch?v=wEeo5CF4x5w&feature=share&fbclid=IwAR1LzkTBRZLzK0M1Y2fykSe6_VQ5NZ1spYG_blLZEJUzHN89yDLdA2JzvNA
Bravo!
De admirat cei ce aleg sportul in locul altor prostii