Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO. Primăria a amenajat noi spații pentru îngrijirea persoanelor fără adăpost

Primăria Municipiului Satu Mare prin Direcția de Asistență Socială a amenajat noi spații pentru găzduirea și îngrijirea persoanele fără adăpost, în contextul pandemiei și pentru a-i ajuta să respecte recomandările privind evitarea răspândirii virsului COVID-19!

Astfel, pe lângă Centrul Social de Urgenţă pentru Adulţi (Adăpostul de Noapte), frecventat în medie de 60 de persoane, s-au mai amenajat două săli cu paturi în cadrul Centrului Multifuncțional “Alter Ego”, situat pe Aleea Mircești ( cartierul Solidarității). Capacitatea celor două săli este de 25 de locuri. Pentru a respecta normele de distanțare socială o parte din beneficiarii Adăpostului de Noapte vor fi relocați în aceste spații, însă vor mai fi găzduite și persoane care până acum nu frecventau Adăpostul de Noapte.

Persoanele sunt primite în condiţii decente, primesc hrană, însă au obligația să respecte normele de igienă personală și să rămână izolați în spațiile puse la dispoziție. Se realizeză trierea și evaluarea sănătății acestor persoane, iar toate măsurile care se iau au scopul de a evita contaminarea, respectiv răspândirea coronavirusului în rândul oamenilor străzii.

Primăria Municipiului Satu Mare și Direcția de Asistență Socială țin să mulțumească voluntarilor de la Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, Serviciul de Ajutor Maltez Satu Mare, Asociația ,,O masa caldă”, Crucea Roșie și Asociația Prietenia Sătmăreană pentru implicarea și ajutorul oferit pentru cazarea și îngrijirea persoanelor fără adăpost!

Dacă mai vedeți oameni fără adăpost pe străzi, vă rugăm anuntați autoritătile la nr: 0361-919!

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.