Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Filtre de amploare în weekend pe șoselele județului. Polițiștii au reținut peste 50 de permise

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 8 – 10 mai, activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 240 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, în perioada 8 – 10 mai, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de urgență, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 240 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 82.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 57 de conducători auto, din care:

 48 de șoferi cu vârste cuprinse între 18 și 61 de ani, au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze de la 101 km/h până la 155 km/h atât în afara cât și în interiorul localităților.

 2 dintre aceștia au efectuat depășiri neregulamentare, încălcând marcajul longitudinal continuu;

 3 conducători auto au fost depistați de polițiști la volanul unor autoturisme sub influența băuturilor alcoolice;

 alte 4 permise de conducere au fost reținute pentru săvârșirea altor abateri de către conducătorii auto.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.