Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Sătmărean găsit de polițiști după șapte ani. A fost dat în urmărire în 2013

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare au soluționat dispariția unui bărbat, de 54 de ani, din municipiul Satu Mare, dat în urmărire internațională din anul 2013.

Bărbatul în cauză a fost dat dispărut în luna iunie 2013, de către sora acestuia care locuiește în Canada. Femeia a sesizat organele de poliție întrucât nu mai avea informații despre fratele său din anul 2009, când acesta i-a spus că merge la muncă în Italia.

În urma verificărilor și informațiilor obținute de polițiști și a bunei colaborări cu atașatul de afaceri interne în cadrul Ambasadei României în Italia, s-a reușit identificarea acestuia pe teritoriul Italiei, în Roma.

Bărbatul a fost consiliat și îndrumat de atașatul de afaceri interne pentru a-și face documente de ședere, întrucât nu mai deținea nici un act de identitate valabil.  


Sursa: IPJ Satu Mare

3 comentarii

  1. unu Răspunde

    in alt ziar satmarean condus de govor – zice 11 ani acum hotarati-va

  2. Satmarean Răspunde

    Felicitări lucrătorilor de la Serviciul de Investigații Criminale. Bravo !!!

  3. Cetatean Răspunde

    Vai, dar ce operativi au fost! 7 ani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.