PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Adrian Cozma aduce lămuriri după afirmațiile președintelui PNL Satu Mare, Adrian Albu

Directorul de cabinet al prefectului, Adrian Cozma, a reacționat după ce președintele Partidului Național Liberal (PNL) Satu Mare, Adrian Albu, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul partidului, că ,,opiniile domnului Cozma nu reprezintă opinia PNL”, aluzie la faptul că Adrian Cozma ar exprima păreri politice din poziția de director de cabinet al prefectului.

Redăm integral poziția lui Adrian Cozma:

Referitor la ultimele declaraţii din spaţiul public legate de activitatea mea politică şi administrativă, fac câteva precizări. În toţi aceşti ani am fost membru simplu al PNL. Nu sunt funcţionar public, prin urmare nu am o problemă în a exprima puncte de vedere în plan politic. Chiar şi funcţionarii publici pot fi membri de partid aşadar nu văd ce explicaţii aş avea de dat pe această temă. Fac parte dintr-o echipă care e preocupată de problemele din judeţ şi asta îmi ocupă majoritatea timpului. Sigur că în acest an avem alegeri şi sunt preocupat de acest lucru. Cred că e mult mai important ca PNL Satu Mare să adune energiile bune în jurul unui proiect de schimbare politică, care să aducă o dezvoltare reală judeţului şi oraşului. Pentru asta e nevoie de fiecare membru şi simpatizant al PNL şi de fiecare dintre cei care cred în nevoia schimbării pe care o putem realiza în alegerile locale.

Am exprimat un punct de vedere, suntem liberali… pe care îl mențin atât eu cât și mulți dintre colegii mei din PNL. Satu Mare are nevoie de un proiect serios care sa aducă dezvoltare, este clar pentru toată lumea că lucrurile nu merg in direcția bună.

Citește și:

Exit mobile version