Copil de 4 ani luat de viitură în Bihor. Un copilaş ce a fost luat de viitura de sâmbătă în judeţul Biho a fost găsit decedat.
„În jurul orei 09.40, un localnic și un pompier militar care, după ce a ieșit din tură, a dorit să participe în continuare, la misiunea de căutare, au găsit trupul neînsuflețit al copilului pe malul apei, pe raza localității Moțești”, a transmis maior ISU Crișana, Camelia Roșca, potrivit bihon.ro.
Se pare că micuțul de 4 ani se afla într-o maşină în care mai era un copil. Toți din maşină ar fi reuşit să iasă, dar imediat apoi micuțul a fost luat de ape.
Potrivit surselor BIHON.RO, evenimentul s-a petrecut sâmbătă seara, în localitatea Valea de Sus, comuna Câmpani.
În mașina care a fost luată de viitură se aflau doi copii, împreună cu părinții acestora. Aceștia au venit cu mașina în Valea de Sus, i-a prins viitura, pentru că se trece prin apă, și mașina a fost luată de ape.
Părinţii s-au dat jos, au luat copilul de 4 ani şi l-au dus la mal, iar apoi s-au întors după al doilea, moment în care copilul de pe mal a fost luat de ape.
Autorităţile s-au mobilizat pentru a-l căuta, dar, din păcate, a fost găsit decedat.


