PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Furtuna a făcut ravagii în județul vecin: inundații, copaci căzuți și mașini avariate

Codul roșu de vreme rea a făcut ravagii astăzi în județul vecin. Furtuna a lovit în special municipiul Zalău, acolo unde au avut loc inundații, au căzut copaci și mai multe autoturisme au fost avariate. De asemenea, a căzut și grindină de mari dimensiuni.

Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Lucian Jacodi, judeţul a fost vizat de o avertizare cod roşu de fenomene meteorologice periculoase, respectiv grindină de mari dimensiuni, vijelie şi averse torenţiale, mai multe curţi şi gospodării din municipiul Zalău fiind inundate.

„Au fost avariate mai multe autovehicule de copacii căzuţi. A fost spart şi un geam de la Inspectoratul Şcolar. În acest context au fost emise mesaje de avertizare a populaţiei prin sistemul Ro-Alert. La nivelul unităţii a fost activată grupa operativă. S-a intervenit în municipiul Zalău, pe străzile Crişan, Olarilor, 22 Decembrie 1989, Torentului, Bulevardul Mihai Viteazul şi Dumbrava. A fost afectată şi o grădiniţă din municipiu, de unde apa s-a retras. Situaţia operativă este în dinamică”, a precizat Lucian Jacodi.