Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

FOTO/VIDEO. Ploaie cu gheață, ieri, în județul Satu Mare

Grindina s-a abătut ieri asupra județului Satu Mare. Bucățile de gheață au acoperit pământul în mai multe localități ce se aflau sub Cod portocaliu de vremea rea.

În Moftinu Mare, mai mulți tineri care se îndreptau spre terenul de fotbal din localitate au fost prinși în mijlocul furtunii. În doar câteva minute, terenul a fost acoperit de bucățile destul de generoase de gheață.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare Cod galben pentru mai multe județe din țară, inclusiv Satu Mare. Meteorologii se așteaptă la averse, descărcări electrice și vijelii. Avertizarea a intrat în vigoare în această după-amiază, la ora 13.00 și va expira abia în această noapte, după ora 23.00.

,,În Banat, Crișana, Maramureș și local în Transilvania și în zonele montane, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp”, anunță meteorologii.

Un comentariu

  1. vasilescu Răspunde

    E si asta ceva ,nu e bine , dar totusi au avut ceva noroc , la cativa Km in Ungaria au cazut cat nucile…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.