Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Un tânăr din județ suferă de leucemie și are nevoie de tratament. Cum puteți dona

Direcția de Cultură Carei, în colaborare cu Asociația „Inimi deschise spre mânuțe întinse” organizează o campanie de strângere de fonduri pentru sprijinirea lui Vasile Bâlc, un tânăr care a fost diagnosticat cu leucemie la vârsta de 27 de ani.

În cadrul evenimentului organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Iei la Carei, în curtea Centrului Cultural, miercuri, 24 iunie 2020, ora 19.00, va avea loc și o strângere de fonduri pentru sprijinirea careianului Vasile Bâlc, care a fost diagnosticat cu leucemie şi are nevoie de un tratament extrem de costisitor în străinătate.

Cei care nu pot participa la eveniment, dar vor să-l ajute pe Vasile pot face acest lucru fie prin sponsorizări la numerele de telefon:

(0752) 674 936 – Vasile Bâlc

(0746) 341 011 – Maria Bâlc ( mama lui Vasile )

Fie prin donații în conturile:

Banca Transilvania

Cont curent Ron: RO80BTRLRONCRT0344093301 – titular Vasile Bâlc

Cont curent Euro: RO30BTRLEURCRT0344093301 – titular Vasile Bâlc

sau până în data de 15 iulie 2020, prin donații la sediul Centrului Cultural Carei, de luni până vineri, între orele 09.00 – 16.00.

Sătmăreanul are nevoie de un transplant de măduvă, iar acest lucru este posibil deoarece este compatibil cu sora lui, însă o piedică uriașă îl oprește: 150.000 euro. Atât costă tratamentul și spitalizarea la AKH din Viena sau American Hospital din Turcia, acolo unde Vasile ar putea fi salvat.

Vasile Bâlc a absolvit Facultatea de Kinetoterapie, iar înainte de a fi bolnav a ajutat zeci de copii cu dizabilități să se recupereze, întâi ca voluntar, iar apoi ca terapeut. Este rândul lui să fie ajutat acum, iar asta depinde doar de bunăvoința și generozitatea celor din jur. Orice sumă contează și poate contribui la viața tânărului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.