Inundații în comuna Pir din județul Satu Mare. Din cauza ploilor însemnate cantitativ, mai multe străzi și gospodării din localitate au fost inundate.
Apa a inundat străzile, după care a intrat în zeci de curți din localitate, afectând bunurile oamenilor.
Reamintim că în ultimele zile, inundațiile au lovit mai multe zone din județul Satu Mare. Pompierii au scos apa din nouă case și 40 de curți în Ardud, mai multe gospodării au fost inundate în Vetiș, în urma unei ploi torenţiale care a avut loc duminică seara, iar pasajul de pe Drumul Botizului a fost de asemenea inundat.
Codul portocaliu de vreme rea, prelungit
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit avertizarea Cod portocaliu, iar județul Satu Mare rămâne sub atenționare din cauza averselor până mâine dimineață. Interval de valabilitate: 22 iunie, ora 10:00 – 23 iunie, ora 10:00 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate.