Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

CALENDAR. Când începe strângerea semnăturilor pentru candidații la Primărie și Consiliul Județean

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat, astăzi, calendarul alegerilor locale din acest an, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind stabilirea datei alegerilor pe 27 septembrie. Astfel, partidele pot începe să strângă semnături pentru candidați de săptămâna viitoare.

Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot începe, din 20 iulie, strângerea de semnături pentru susținerea candidaturilor pentru consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, potrivit hotărârii AEP.

Perioada de înregistrare a alianţelor electorale este 7 – 11 august, iar depunerea candidaturilor se va putea face între 7 şi 18 august.

Campania electorală va începe în data de 28 august şi se va încheia pe 26 septembrie, la ora 7,00.

Pe 31 iulie, va avea loc desemnarea judecătorilor din Biroul Electoral Central, iar pe 2 august se va completa BEC cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic care are ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care au obţinut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior, precum şi cu un reprezentant al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor în numele organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în acest grup.

„Reamintim că desfăşurarea în bune condiţii a operaţiunilor electorale depinde de respectarea de către formaţiunile politice, candidaţi şi alegători a tuturor normelor de protecţie sanitară impuse de autorităţile medicale competente”, subliniază AEP.

Legea alegerilor locale, promulgată joi de Klaus Iohannis, stabilește data de 27 septembrie ca dată a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale.

Hotărârea AEP poate fi consultată aici: Metodologie-candidaturi-locale-

Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.