Ultima actualizare: azi, 19:34
Naţionale

FOTO/VIDEO. Autostradă finalizată în județul vecin! Lotul Biharia – Borș, gata în proporție de 99%

Lotul de 5,35 kilometri ai Autostrăzii Transilvania, construit între localităţile Biharia şi Borş, va fi recepţionat săptămâna viitoare de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România, a anunţat Asociaţia Pro Infrastructura pe pagina sa de Facebook, unde a postat şi o filmare aeriană a şoselei realizată în urmă cu o săptămână.

Potrivit organizaţiei, „avansul fizic a ajuns la 99%” din volumul total al lucrărilor, iar constructorul „execută ultimele retușuri la nodul rutier Biharia, la spațiile de servicii, punctul de sprijin și unele șanțuri și taluzuri”.

Acest mini-lot de autostradă va lega România de Ungaria prin tronsonul M4 de pe teritoriul ţării vecine, Borș-Berettyóújfalu (conexiune cu M35 spre Debrecen), iar deschiderea circulației este preconizată să aibă loc luna viitoare, în luna august, timp necesar pentru soluționarea pașilor administrativi care țin de trecerea frontierei.

Construirea celor 5,35 km de autostradă între Biharia şi Borş a costat 134,22 milioane lei (fără TVA), lucrările fiind executate de o asociere de firme formată din Trameco S.A – Vahostav SK a.s. – Drumuri Bihor S.A – Drum Asfalt S.R.L – East Water Drillings S.R.L.

Sursa: eBihoreanul.ro

4 comentarii

  1. 😳😳 Bika 😳😳 Răspunde

    Oradea e viitorul, SatulMare este trecutul… 🙁

  2. Satmarean Răspunde

    Pe când și Satu Mare – Constanța ???

  3. Kater M Răspunde

    Eu autostrada codrului. 😂😂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.