Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO/VIDEO. Focuri de armă la granița cu Ucraina. Contrabandiștii și-au abandonat coletele cu marfă

Poliţiştii de frontieră au declanșat, în data de 4 iulie, o altă acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

În jurul orei 06.15, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului PF a observat un grup de persoane care transporta, de la frontiera de stat către interior, pe direcția localității Săpânța, la o distanță de circa 15 m față de răul Tisa, mai multe colete voluminoase.

Imediat, polițiștii au acționat pentru reținerea celor în cauză, însă în momentul în care bărbații au observat echipajul poliției de frontieră au abandonat coletele și au fugit.

Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce,  polițiștii de frontieră au tras două focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit și s-au întors în Ucraina.

În cel mai scurt timp au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

La fața locului au fost descoperite 14 colete cu țigări, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 11.450 pachete cu țigări, de proveniență Belarus și Duty Free.

Țigările, în valoare de 133.965 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

4 comentarii

  1. EU Răspunde

    Decat sa faceti pe eroii falsi mai bine ati ocupa cu altceva,si ASA la45 de ani deveniti boschetari.RUSINE!!!

  2. Misu Răspunde

    Pe ei si pe mama lor ! Nu fac nimic toata viata lor, nu platesc taxe ,nu aduc bani la buget. Merita prinsi bagati jos si aruncata cheia. Parazitii astia trag in jos multimea onesta din orasul asta.

  3. Satmarean Răspunde

    Foarte corect Misu. Bravo !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.