PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

IMAGINEA ZILEI. Coadă de ambulanțe cu pacienți COVID-19. Medic: „Mai aveți îndoieli?”

Doctorul Maria Nițescu de la Institutul de Boli Infecțioase  “Matei Balș” a publicat pe Facebook o fotografie în care se poate vedea o coadă de autospeciale SMURD în curtea instituției.

Nu mai puțin de 7 ambulanțe ale SMURD se văd în imaginea care a fost distribuită masiv pe Facebook.

„Mai aveți îndoieli referitor la existența problemelor de sănătate determinate de SARS-Cov 2? Aceasta este o imagine din curtea Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Bals, spital COVID de faza 1”, a scris doctorul pe Facebook.

Contactat de Libertatea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Matei Balș a declarat că prezența numărului mare de ambulanțe este firească, în actualul context epidemiologic.

„Suntem în pandemie de COVID-19, cu aproape 900 de cazuri noi de coronavirus astăzi. Nu trebuie să mire faptul ca vin ambulanțele una dupa alta la Matei Balș”, a declarat doctorul Cătălin Apostolescu pentru Libertatea.

Până astăzi, 18 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 36.691 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, de la startul epidemiei.

Sursa: Libertatea