Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO. Remus Țiplea, invitat pentru a doua oară cu o expoziție foto la TIFF

Duminică 2 august 2020, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a XIX – a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), fotograful sătmărean Remus Țiplea și-a expus fotografiile care fac parte din proiectul „Jurnal de pandemie”.

Vernisajul expoziției a fost moderat de către – Călin Ilea, reprezentant al TIFF, în prezența unui public numeros. La eveniment a fost prezent și Robert Laszlo – managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, precum și reprezentanți ai mass media clujene, fotografi și prieteni ai artistului sătmărean.

Expoziția ilustrează modul în care viața oamenilor din România și Italia a fost afectată de pandemie. Este vorba despre un proiect mixt, româno – italian, în care s-au implicat fotografii Remus Țiplea și Erik Messori.

Fotografiile realizate de Remus Țiplea surprind instantanee din viața cotidiană a locuitorilor orașului Negrești Oaș din ultimele luni.

„Am început să pozez încă din prima parte a stării de urgență, să țin un fel de jurnal în imagini. Am încercat să arăt ce s-a schimbat în viața oamenilor în această perioadă. Am avut multe emoții, ca nu cumva să mă îmbolnăvesc, dar mă consolam cu gândul că – dacă totuși pic la datorie – măcar să fac și niște fotografii de pe partea cealaltă a baricadei” – a mărturisit Remus Țiplea.

Erik Messori este fotoreporter și co-fondator al colectivului CAPTA, specializat în fotojurnalism și reportaje care abordează atât teme naționale cât și internaționale.

Messori a fotografiat la rândul său, comunitatea din Reggio Emilia, încă de la începutul crizei, când Italia era țara cu cele mai multe decese din cauza COVID- 19. Blocați în locuințe de un decret guvernamental care le permitea să se aventureze afară doar pentru necesitățile de bază, italienii și-au văzut aproape toate relațiile sociale blocate, timp de săptămâni întregi, situație surprinsă de fotograful italian, în detaliile ei cele mai insolite.

Expoziția este deschisă publicului în perioada 02.08.2020 – 9.08.2020, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.

Un comentariu

  1. Amfosts-omfi Răspunde

    Talentatul domn Tiplea! 👏👏👏

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.