Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Gabriel Leș, solidar cu protestatarii din Belarus: ,,Am fost dezamăgit de muțenia autorităților române”

Senatorul de Satu Mare Gabriel Leș, fost ministru al Apărării Naționale, cere o poziție fermă a României în ceea ce privește situația actuală din Belarus: ,,Am fost dezamăgit de muțenia autorităților române față de o situație pe care si noi am trăit-o în chip tragic acum trei decenii”, spune Leș. Fostul ministru își exprimă solidaritatea cu protestatarii din Belarus.

,,Evenimentele dramatice din Belarus reprezintă o problemă de securitate și stabilitate regională ce trebuie urmărită cu maximă atenție. Pentru noi, pentru români, imaginile represiunii violente a manifestațiilor trezesc un sentiment de empatie foarte viu, aproape de deja vu. Am fost dezamăgit de muțenia autorităților române față de o situație pe care si noi am trăit-o în chip tragic acum trei decenii.

Este inadmisibil, ca astăzi, pe continentul European, exercitarea unui drept fundamental să fie reprimat cu gloanțe. Puținul pe care îl putem face este să arătăm solidaritate. Mă tem că politica noastră externă, tot mai anchilozată, nu a găsit nici de această dată calea potrivită de a pune România pe hartă.

Coabitarea cu ultimul dictator al Europei nu mai este acceptabilă, întrucât devine o pată pe obrazul lumii democratice. Sper ca acest personaj sinistru să fie înlăturat pe cale pașnică, numaidecât”, a declarat Gabriel Leș.

5 comentarii

  1. mae Răspunde

    da pe 10 august 2019 nu ai fost solidar..cu romani cind seful tau dadea ordine sa masacreze poporul roman…….ba les tu tot mai prost esti taci din gura,stai in banca ta

  2. Pistike Răspunde

    LEȘ alâ insemna cadavru de animal dacă stiu bine

  3. H&R Răspunde

    Hopa Mitica.. :)))

  4. Ardeleanul Răspunde

    Bai asta daca ar tacea filozof ar fi a uitat de 10 august si atunci a fost vorba de români

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.