Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Incident neobișnuit. Tânără găsită cu un cuțit înfipt în piept, în județul Satu Mare

Incident neobișnuit în municipiul Carei, județul Satu Mare, unde o tânără, în vârstă de 30 de ani, a fost găsită în apartament cu un cuțit înfipt în piept.

Poliția a fost sesizată despre faptul că o tânără și-ar fi înfipt un cuțit în piept. Acum se fac verificări pentru a se stabili exact cum și de ce s-a produs totul.

„Am fost sesizați despre faptul că o tânără, de 30 de ani, din Foieni și-ar fi înfipt un cuțit în piept. Cele sesizate se confirmă, fapta a avut loc în Carei. S-a întocmit un dosar penal și facem verificări pentru a se stabili toate împrejurările comiterii faptei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor.

La fața locului, s-au deplasat și echipaje de prim-ajutor, care au preluat-o pe tânără și au transportat-o la spital în vederea îngrijirii medicale.

„La ora 23:30, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale în cazul unei autoagresiuni a unei persoane de sex feminin. La fața locului s-a deplasat o ambulanță SMURD TIM (terapie intensivă mobilă). Victima a fost găsită in stare conștientă și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe”, a transmis ISU Satu Mare.

Un comentariu

  1. DAC Răspunde

    Nu mai luati chestii chinezesti , fiti nationalisti , chinezii nu fac lucruri de calitate !!!! un cutit romanesc nu se rupe !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.