Aurelia Fedorca, candidata PSD la Primăria orașului Negrești-Oaș, a votat astăzi pentru ca Negrești-Oaș să meargă mai departe pe drumul dezvoltării.
„Am votat azi pentru ca Negrești-Oaș să meargă mai departe pe drumul dezvoltării. Am votat pentru o echipă care a confirmat, cu gândul la fiecare negreștean de acasă sau de departe, cu gândul la marea familie negreșteană.
Am votat pentru un oraș în care copiii să poată învăța, în care tinerii să-și poată dezvolta creativitatea și să-și întemeieze familii, un oraș în care familiile să participe la viața comunității. Am votat cu gândul la un oraș în care nimeni nu este lăsat în urmă, nici copiii, nici tinerii, nici familiile, nici vârstnicii.
Am votat pentru Orașul în care să trăiești, nu doar să locuiești!
Vă îndemn să mergeți la vot pentru viitorul orașului nostru și al copiilor noștri”, a spus Aurelia Fedorca.