Incidente electorale în județul Satu Mare. IPJ Satu Mare a organizat o conferință de presă privind misiunile desfășurate de efectivele MAI și modul de soluționare al sesizărilor de incidente electorale, înregistrate până în prezent în județul Satu Mare.
Principalele declarații:
- Au fost înregistrate 6 sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. Toate sesizările sunt verificate cu promptitudine. Până acum, 2 dintre semnalări nu s-au confirmat, două sunt în curs de verificare, iar in cazul a 2 semnalări au fost constatate fapte contravenționale pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 4 000 de lei.
- Sesizările pentru care s-au aplicat sancțiuni contravenționale au fost referitoare la sfătuirea alegătorilor la sediul secțiilor de votare sau în perimetrul de 500 m să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral (Moftinu Mic) și afișarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, precum și sfătuirea alegătorilor, în ziua votării.
- Efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân la datorie pe toată perioada desfășurării procesului electoral, pentru a verifica punctual, cu celeritate, orice sesizare privind încălcarea legii și pentru a stabili existența aspectelor semnalate. Forțele Ministerului Afacerilor Interne sunt prezente în sistem integrat pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică, și pentru a acționa eficient în orice împrejurare care poate afecta procesul electoral. Acolo unde situația o va impune, nu vom avea toleranță față de nici o persoană care încalcă prevederile legale și vor fi luate toate măsurile prevăzute de lege.
LIVE – PortalSM: