PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Târgul Produselor Sătmărene revine în Grădina Romei cu noutăți de sezon

Târgul Produselor Sătmărene revine în Grădina Romei cu noutăți de sezon. După ce prima ediție s-a bucurat de un real succes, organizatorii se pregătesc să dea startul celei de-a doua ediții: ,,Ne bucurăm să vă lansăm o nouă invitație de a participa la un eveniment care își propune să susțină producătorii locali din tot județul!”

Ce spun organizatorii:

,,Pentru că mai sunt doar câteva zile până la deschiderea târgului, pregătirile sunt pe ultima sută de metri, însă suntem siguri că veți fi încântați de produsele pe care le veți găsi la căsuțele producătorilor!

Așadar, vă așteptăm în acest weekend, 12-13 septembrie, între orele 10-18, în Grădina Romei alături de cei 21 de producători locali care au primit marca înregistrată Produs Sătmărean să ne bucurăm de produse autohtone, obținute cu multă muncă și ținând cont de cea mai înaltă calitate, standarde și proceduri.

Vă așteptăm să îi cunoașteți îndeaproape pe cei care muncesc zi de zi pentru a obține cele mai bune produse tradiționale, precum și recolte de calitate, fără tratamente și substanțe chimice. Vom avea la târg standuri cu fructe și legume de sezon, preparate culinare diverse, specialități tradiționale din carne, miere, dulcețuri, siropuri, palincă, vin, bere artizanală și bineînțeles produse artizanale, unice în această zonă!

Evenimentul va avea loc în fiecare lună, în cel de-al doilea weekend și este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Satu Mare! Detalii despre Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană pot fi consultate pe pagina de Facebook a asociației! Vă așteptăm cu drag!”