Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Consilier local PNL, atac la Marcela Papici

Consilierul local PNL Victor Cernea a lansat un atac la adresa candidatului independent la Camera Deputaților, Marcelei Papici.

Redăm mai jos, integral, postarea consilierului local PNL, Victor Cernea:

,,Sunt un tânăr care vreau un altfel de viitor, dar ce părere să am despre privilegiații vremii?

Din păcate, constat că de multe ori, minciuna și tupeul țin astăzi loc de adevăr.

Știm cine, de treizeci de ani, votează continuarea regimului comunist. Pentru că dacă România a fost roșie, a fost numai din cauza celor care au votat așa. Iar cei care au votat așa fără niciun regret au fost acei pensionari “speciali” care „au primit serviciu și case”, au fost scoși la pensie cât mai devreme și aleg în permanență comunismul care îi protejează.

Să nu ne mai ascundem. Majoritatea au avut câștiguri în permanență, gratuități, subvenții, reabilitarea blocurilor din bugetul statului, când nicio altă categorie de vârstă nu a beneficiat de asemenea facilități.

Tinerii de astăzi nu au locuri de muncă, stau în chirie, nu își întemeiază o familie. Generația de vârstă mijlocie se zbate între locuri de muncă instabile, rate la bănci, cheltuielile de întreținere a copiilor. Asta în timp ce unii stau să plimbe hârtii pe salarii mari, după ce au ieșit bine mersi la pensie.

Avem multe astfel de cazuri. Am văzut o doamnă candidat care se tânguie pe la televiziuni și ne vorbește de valori și cere celorlalți candidați să renunțe de pe acum la pensie.

Foarte frumos, doamna Papici. Oare cum ar fi să renunțe soțul dumneavoastră la sinecura de la ADI Apă și Canalizare din subordinea Consiliului Județean și să ajungă acolo un tânăr competent? Ce părere aveți? N-ar fi mai productiv pentru noi toți ca soțul dumneavoastră și alții ca el să lase un pic să respire țara asta?

Ei vor să fie pensionari cu pensii babane, salariați în același timp cu salarii babane, iar dumneavoastră le cereți candidaților să renunțe la privilegii.

Eu sunt de acord dar dumneavoastră sunteți de acord cu solicitarea noastră ca toți pensionarii care au lucrat în sistemul public să își desfășoare eventualele activități doar în mediul privat?”

 

 

24 comentarii

  1. Raul Răspunde

    Papici, dupa cum numele SUGEreaza, sugatoare de ciolan cu dinti de cal!
    Feriti-va de magarus!

    • Dormeo Răspunde

      POATE SĂ STEA LINIȘTIT ROMEO NICOARĂ ARE UN NOU URMAȘ ,POATE CHIAR MAI LENEȘ CA EL PE ACEST CERNEA , UN REPREZINTANT AL NOI GENERAȚII DE U.S.R.’ISTI

    • Alice Răspunde

      4❤Fete pentru sex în orașul tău ❤ Link – taplink.cc/pdastys

  2. Papiculo (mui grande cullo) Răspunde

    Bravos tinere,nu cred ca te freacă pe tine prea tare de tinerii fără loc de munca sau de mijlocașul înglodat in datorii,poate ca te freacă fix de postu lui Moș Teaca Papici,dar ai dreptate in ce spui! Deci Fă ai auzit la baiatu asta,decât sa renunți tu la vrăjeala prin act notarial la ce va ce nu ai ,nu ai avut și nici nu vei avea ,nu mai bine rămâne bărbat-tu acasă la cratiță

  3. Diana dya Răspunde

    Dar colegul de partid Cristian Beseni cum a re-ajuns la Spital? Inclusiv doamna economist Beseni? Mama – fiu la aceeasi institutie.

    Sau colegul dvs Cozma, cum prin socrii lui si-au aranjat apele ca sotia lui Cozma, Adinuca .. sa fie Angajata ca doctor. Tot ramanand pe subiect, cum finuta lui Adi Cozma, si adica doamna doctor Maria, sotia lui Ressler este tot angajata la spital. In aceeasi perioada cu actuala sotie a lui Cozma.

    Domnule “politician” de sezon aceste aspecte nu le vedeti?

    • Completam ca avem de unde Răspunde

      Puncte, puncte si mai departe! Domnule “cernisor”, ia baga repede si cerne-o pe asta: colegutu Claudiu Ardelean (ex PDL, actual PNL) marele jurist care are contracte cu nai toate institutiile din judet cu firma de achizitii si karcher.. el este de ani buni director la Groapa de gunoi. Acest individ periculos nu treebuie sa plece acasa?

      Ps: dusterul de la groapa de gunoi, este de ani buni masina personala. Se poate vedea pe drumul odoreului parcat in fata casei non stop. Oare cum justifica cu foile de parcurs? Pataki Csaba de ce nu verifica?

      • Hai sa mai bagam ceva material Răspunde

        Actualul director de la Casa de pensii, fostul colonel in rezerva de la SRI, (membru Pdl cu staif) poate sa detina functia de director dupa ce a iesit de dincolo la pensie? Pensie babană + salar de director = lejer incasari de peste 10.000 lei pe luna! Unde e presa libera si independenta!?

        • ... Răspunde

          Dragul meu te amăgești singur! Numai salariul de bază a directorului executiv este atâta! Și aici încă nu au intrat fel de fel de sporuri. Nu e secret, e pe siteul instituției.

          • Gheorghe

            Mai limbricule care-ti zici politician mai ai reușit sa ma enervezi.Tu ori ești prost ori ești prost,din doua una.Ai început sa jignești o anumita parte fin populație,făcând niște afirmații de om diliu.Ai văzut vreodată un om căzut dezamăgit și frustrat?Eu am văzut pe un coleg de-al meu care a ieșit la pensie după 42 de ani de munca,inginer la proiectare și care în momentul în care a plecat a venit la mine în birou și efectiv a plâns,a plâns omul ca după o viata de munca va avea o pensie de 2200

      • Mae Răspunde

        Da da a mai angajato și pe sora lui care nimic nu face !!!!!!! Ba vine ba nu vine la lucru ha ha ha

    • Satmarean Răspunde

      Bine tu , da Danciu e Danciu, om de mare omenie !!! nu ca voi asistente de facebook !!!

  4. Lili Răspunde

    Tinere politician esti un exemplu viu de “Asa nu!”.
    Insiruiesti niste lucruri, unele cu logica altele fara, ca de exemplu cea cu locuintele de la stat: sa inteleg ca daca tu ai primi o astfel de locuinta ai refuza-o?
    Vrei doar sa te afirmi dar mai ai multe de invatat.
    Ceva tupei ai dar nu iti va fi de folos!

  5. M Răspunde

    Cam bolovan tânărul care zice ca ar fi politician.Apropo,tinere…Tu la ce ora te duci la serviciu?Ori funcția de consilier plătit al prefectului e doar …liberală .

  6. Vitolas Celnea Răspunde

    Io, Vitolas Celnea, male si tale libelal, am fost pus sa scriu , dupa dictale, acest matelial, ca voi fi viceplimal, ca Albu, dacă ascult de toti. Pe mine nu ma inteleseaza functiile.Sunt doar consiliel local, consilielul plefectului, secletal al peneleului si altele…Dacă voi fi cuminte, voi ajunge si mai male, poate , plesedinte peneleulu sau ,daca ploua bine, voi cleste ca ciupelcile după ploaie și voi ajunge iohannis, mai eczact male ca plesedintele Lomaniei!

  7. Opinie Răspunde

    Nu ma intereseaza substratul acestui text, dar ma intereseaza faptul ca doritori de viitor isi pierd umanitatea . Poporul este cel care hotaraste. Cu ce drept analizezi tu trecutul acestui neam si asa asuprit de multi ? Cine iti permite tie sa stabilesti viata cuiva ? Chiar daca-i campanie electorala nu inseamna ca putem jigni, da masura valorii in conditiile in care abia ai aparut pe scena vietii .Omul are si rusine, care are .Din artical deduc ca unii nu inteleg prea mult.

  8. Gheorghe Răspunde

    ….continuarea postării….Da da omul va avea o pensie de 1200 de lei(nu 2200 cum greșit am scris).Tu te legi de oameni care unii au muncit în regimul lui ceașcă și după aceea au muncit la patroni,si le reproșezi ca au avut facilități și cate-ti toaca ție capul.Esti un zero barat,de fapt când ti-am văzut mecla prima data mi-am dat seama ca ești un..
    ..cameleon.

    • ... Răspunde

      Chiar nu pricep de ce te legi de mine boule. Adevărul adevărat e ce am spus. Nu înjur. Citește ce scrie pe declarația de avere a dânsului. Dar atenție nu spun că e corect. Valul de venin cu ce împroști în schimb te definește. Spune drept când te uiți în oglindă ce vezi. Vezi frustrarea, neputința?
      Sunt foarte mulți oameni care lucrează o viață întreagă cinstit, cotizează către fondul de pensii și ajung muritori de foame la pensie. Alții au în schimb pensii speciale. Nu cu pensiile speciale am eu problemă ci cu pensiile cetățenilor de rând cinstiți de care statul își bate joc.

  9. Tabu Răspunde

    Mai opincarilor , pina ce nu vine un Neamt sau Maghiar cine sa va conduca tot opincar ramineti .

  10. Victoras Răspunde

    Domnule Victor Cernea, mai bine taceai si erai mai inteligent. Condamni tocmai ceea ce faci si tu. Umbli pe la diverse usi si cu presiune politica iti cauti de lucru, Vanezi si tu, folosindu-te de calitatea de membru al unui partid politic, diverse functii caldute prin oras, pe la institutii publice. Hai s-o recunoastem pe aia dreapta. Partial ai dreptate in ce zici mai sus, dar pe de alta parte, prin iesirea asta cred ca vanezi de fapt postul sotului doamnei Papici. Toti sunteti o apa si-un pamant, din toate partidele, inclusiv tinerii in care unii isi mai pun cateva sperante. Intrati in politica sa va asigurati posturi caldute si atat. In rest doar gargara de ochii lumii, va pasa doar de voi.

  11. Satmareanul Răspunde

    Salutare, Speram ca noua generatie de politicieni va fi altfel, dar se pare ca nu exista nicio sansa. Saraca Romanie!😢

  12. s Răspunde

    Domnule Victor Cernea,nu vă sperie lipsa de reactie a colegilor tineri ca si d-voastră?Nu vă sperie lipsa de empatie cu liderul lor?Eu v-as spune ceva:i-am văzut in campania pentru locale.Poate stiti,dar au demonstrat o lipsă de educatie impardonabilă,obraznici,lipsiti de bun simt,grobieni,total detasati de realitate…Acum ii vedeti in postura de non combat!Oare de ce?Nu vă faceti numele de rusine!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.