Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că măsura carantinării localităţilor unde creşterea numărului de cazuri de COVID-19 este mare dă rezultate. Carantina a fost impusă în unele localități precum Zalăul, imediat ce a trecut de incidența de 6 la mie, dar nu se impune unor orașe precum Cluj-Napoca, cu o o incidență de peste 8 la mie. În schimb, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare a propus intrarea municipiului Satu Mare în carantină, la o incidență de peste 7 la mie.
“Avem la dispoziţie instrumente precum carantinarea şi aţi văzut că am luat decizia de carantinare peste tot unde am considerat şi unde, pe baza evaluărilor DSP, s-a solicitat carantina. Avem la Baia Mare, la Zalău, Sibiu, Alba Iulia, Sebeş, Cugir, avem inclusiv capitale reşedinţe de judeţ carantinate. La Bistriţa am înţeles că se va derula procedura de carantină. Avem aproape 50 de localităţi care sunt în carantină. Am făcut analiza pe cele trei localităţi urbane din Sălaj pentru care s-a decis intrarea în carantină pe data de 5 noiembrie. Toate cele trei localităţi, după aproximativ şapte zile, au început să înregistreze reducerea numărului de cazuri, deci un trend descendent. Deci măsura de carantinare este o măsură care dă rezultate”, a apreciat Orban.
El a spus că datele de la Cluj şi Timişoara arată că în aceste zone este “un platou şi nu a existat o creştere semnificativă” a cazurilor, fiind posibil ca măsurile luate pe plan local şi naţional să dea rezultate, fără să fie nevoie de carantină.