Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Prefectura: Municipiul Satu Mare, în carantină totală de joi! Lista restricțiilor

Prefectul Radu Bud a analizat împreună cu șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne situația la zi a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, rata de cazuri la mia de locuitori din fiecare localitate a județului și impunerea măsurii de carantină sau justificarea neimpunerii acestei măsuri în localitățile unde rata incidenței se apropie sau depășește 6 cazuri la mia de locuitori.

Incidența cazurilor în ultimele 14 zile este de 4,48 cazuri la mia de locuitori în județul Satu Mare, iar în municipiul Satu Mare este de 7,4 la mia de locuitori, ceea ce arată că se intră într-un scenariu de creștere exponențială.

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare consideră că măsura carantinării municipiului Satu Mare reprezintă o abordare mai strictă pe termen scurt care va aduce beneficii mai multe pe termen lung. Este o măsură dură, dar este important să fie luată ținând cont atât de creșterea numărului de cazuri pozitive, cât și de faptul că în momentul de față toate cele 32 de paturi ATI de la Spitalul Municipal Carei și Spitalul Județean de Urgență Satu Mare sunt ocupate.

În cursul zilei de ieri a fost transmisă către Institutul Național de Sănătate Publică documentația realizată de Direcția de Sănătate Publică Satu Mare cu privire la situația epidemiologică la zi și propunerea de carantinare a municipiului Satu Mare, având în vedere atingerea tuturor parametrilor minimali care impun această măsură.

Pe baza acestui document, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare a înaintat astăzi comandantului acțiunii, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat, Dr. Raed Arafat, propunerea de carantinare a municipiului Satu Mare, pentru emiterea Ordinului cu privire la instituirea măsurii de carantinare zonală, pentru o perioadă de 14 zile, a localității menționate.

Lista restricțiilor:

ART.2. (1)Este strict interzisă intrarea/ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene și comunale.

(2)Controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în / din municipiul Satu Mare prevăzute în prezenta hotărâre și asigurarea ordinii publice se va realiza de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare, Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, și de către Poliția Locală și structuri specializate ale armatei române, după caz.

ART.3. Circulația și staționarea în spații și zone publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza Declarației pe proprie răspundere (se poate redacta și de mână), legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator, (Anexă).

ART.4. Se propune instituirea următoarelor măsuri obligatorii pentru persoanele cu domiciliul, reședința ori adresa declarată sau care se află din orice motiv în zona carantinată declarată la art.1:

  1. Pentru intervalul orar 06:00-22:00, în interiorul zonei menționată la art.1, se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
  2. deplasarea în interes profesional, între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  3. deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
  4. deplasarea pentru asistență medicală/ participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament /deplasarea în scopul donării de sânge;
  5. deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanei, precum și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
  6. deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  7. deplasarea pentru realizarea de activități agricole/ deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
  8. pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, efectuate în localitatea de domiciliu sau în alte localități, în cazul în care acestea nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
  9. alte motive temeinic justificate, precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
  10. deplasarea în vederea obținerii de acte oficiale (acte de stare civilă, certificat de înmatriculare, permise, pașapoarte etc).

 

  1. Pentru intervalul orar 22:00-06:00, circulația persoanelor în afara locuinței /gospodăriei este interzisă, cu următoarele excepții:
  2. a) deplasarea în interes profesional, între locuinţă/gospodărie şi locul /locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  3. b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  4. c) deplasări în afara localităţii ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  5. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

 

  1. În/ și din zona menționată la art.1 este permisă intrarea / ieșirea pentru:
  2. transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionarea populației;
  3. persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau lucrative în zona carantinată (economice, apărare și ordine publică, securitate națională, sanitară, sanitar-veterinară, situații de urgență, administrație publică locală, asistență și protecție socială, juridică și judiciară, servicii de utilitate publică, agricultură, alimentație publică, comunicații și transporturi);
  4. persoanele care locuiesc în zona carantinată sau în afara zonei carantinate și desfășoară activitatea profesională în afara sau în interiorul zonei carantinate;
  5. persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea produselor agroalimentare;
  6. deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea / însoțirea copiilor / membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude /afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
  7. deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță (urgențe medicale);
  8. deplasarea în vederea obținerii de acte oficiale (acte de stare civilă, certificate de înmatriculare, permise, pașapoarte etc);
  9. pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, efectuate în localitatea de domiciliu sau în alte localități, în cazul în care acestea nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

 

  1. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
  2. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere.
  3. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei, locul deplasării, motivul deplasării, data completării și semnătura.
  4. În interiorul localităţilor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

ART.5. În zona prevăzută la art.1, se propune instituirea următoarelor măsuri obligatorii pentru persoanele care se află în tranzit:

  1. Se permite tranzitarea municipiului Satu Mare de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acestuia, fiind interzisă oprirea în localitate.
  2. Prin planul integrat de acțiune întocmit de IJJ Satu Mare în colaborare cu IPJ Satu Mare și STPF Satu Mare, cu sprijinul administrației publice locale , se vor stabilii căile de circulație care tranzitează zona respectivă și aducerea la cunoștința populației prin mijloacele mass-media a acestei măsuri.

ART.6. În zona carantinată se propune instituirea următoarelor măsuri suplimentare :

  1. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult doar pentru persoanele cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în zona carantinată cu respectarea regulilor de protecție sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, de 4mp/persoană ;
  2. Slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări) se pot oficia în lăcaşurile de cult, cu participarea a maximum 16 persoane (numărul ce include şi persoanele care oficiază slujba religioasă);
  3. Oficierea stărilor civile se desfășoară cu participarea a maxim 10 persoane în interior , respectiv 20 persoane în exterior, respectând regulile de protecție sanitară și distanțare între participanți;
  4. Activitățile de pregătire fizică a sportivilor profesioniști, legitimați și/sau de performanță în spații deschise și/sau închise se realizează cu respectarea regulilor de protecție sanitară și distanțare între participanți.

ART. 7.  În zona carantinată, se interzic următoarele activități:

  1. Organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise;
  2. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in;
  3. Desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
  4. Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și/sau deschise;
  5. Organizarea și desfășurarea de activități în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte;
  6. Organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spaţii închise cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă;
  7. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nonalcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și/sau exteriorul clădirilor. Se permite comercializarea produselor doar în sistem “take-away” (la pachet) și/sau catering;
  8. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, excepție făcând agențiile cu sistem loto (bilete jucate în sistem automatizat) și loz ;
  9. Toate activitățile și competițiile sportive individuale sau colective care se desfășoară în spații închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de profil;
  10. Organizarea piețelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor și piețelor de vechituri.

ART.8. (1) Se limitează programul de lucru cu publicul a operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare până la ora 21:00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburant care pot avea program non-stop.

(2) În zilele de sâmbâtă, duminică și sărbători legale se interzice desfășurarea activității cu publicul în centrle comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți agenți economici cu excepția operatorilor economici din domeniile: comercializării de bunuri alimentare, farmacii, pet-shop-uri, curățătorii;

(3) Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor/hypermarketuri la maximum 30% din capacitate, raportat la suprafața utilă destinată clienților, calculându-se câte 4mp/persoană cu obligativitatea afișării mesajului de informare la intrarea în incintă, cu respectarea normelor de sănătate publică și distanțare fizică;

(4) În cazul centrelor comerciale/parcurilor comerciale se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană cu respectarea normelor de sănătate publică și distanțare fizică;

Art.9.  Operatorii economici care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de sănătate publică și  distanțare fizică.

 ART.10.  Se deleagă Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Satu Mare pentru transmitere la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției a documentelor necesare, în vederea emiterii Ordinului Comandantului Acțiunii pentru instituirea pe o perioadă de 14 zile a măsurii de carantinare zonală pentru municipiul Satu Mare, județul Satu Mare.

Art.11. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someș” al judeţului Satu Mare asigură transmiterea mesajelor de avertizare prin sistemul RO-ALERT către populația din municipiul carantinat, cu măsurile ce trebuie respectate pe timpul instituirii carantinei, adoptate în prezenta hotărâre.

ART.14.  Instituția Prefectului – Județul Satu Mare va comunica prezenta Hotărâre tuturor membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare și către Comitetul local pentru situaţii de urgenţă, pentru punerea în aplicare.

4 comentarii

  1. Sm Răspunde

    Atât am de zis: Trăsnească-i Dumnezeu de escroci ce sunt.

  2. Golf Răspunde

    O merită toți trădătorii!

  3. victor stancescu Răspunde

    Primarul ce face? de ce nu se opune ca si Boc la Cluj
    sant multe teste contrafacute pentru a umfla nr. de infectari ca sa inchida orasele
    si la Cluj s-a vrut inchiderea orasului si primarul a spus ma opun
    si asa ministrul sanatatii si Raid s-au dus cu coada intre picioare inapoi la Bucuresti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.