Luminația pe timp de pandemie. Preoţii şi credincioşii au fost nevoiţi să se adapteze situaţiei creată de răspândirea virusului COVID-19. Astfel, aceştia nu au mai ţinut slujbe cu zeci sau sute de credincioşi, ca în anii trecuţi, ci au oficiat slujbe scurte la mormintele credincioşilor.
Prin urmare, au fost evitate aglomerările, iar oamenii au putut să îi comemoreze pe cei dragi plecaţi dintre noi.
Preotul Cosmin Sopoian, de la parohia Sf. Apostol Andrei, a precizat, pentru PortalSM, că oamenii au înţeles necesitatea purtării măştilor de protecţie şi au respectat acest lucru.
“Așa cum se știe, anul acesta este unul special datorită pandemiei de coronavirus. În starea de urgență așa cum se știe, biserica a fost închisă, putându-se oficia sfintele slujbe fără prezența credincioșilor. Chiar sfintele sărbători ale Învierii Domnului au căzut sub incidența acestor măsuri restrictive impuse de autoritățile statului român pentru a limita răspândirea epidemiei de coronavirus. După ieșirea din starea de urgență, sfintele slujbe au fost putut fi oficiate întâi în spațiu deschis urmând pe urmă în interior cu respectarea măsurilor de distanțare. Credincioșii noștri (din parohia Sf. Apostol Andrei) s-au comportat exemplar tot timpul la sfintele slujbe. Nu am avut niciun credincios fără să nu respecte aceste măsuri. Masca a fost prezentă pe fața fiecăruia dintre oameni. În felul acesta am putut oficia sfintele slujbe, și iată acum slujbele de pomenire a celor răposați. Chiar dacă numărul infectaţilor creşte la nivel naţional în mod alarmant, credincioşii noştri au înţeles că se impune respectarea cu stricteţe a acestor măsruti, dar partea pozitivă este că fiecare dintre noi am putut să îi comemorăm şi să-i cinstim pe cei plecaţi dintre noi. Anul acesta a trebuit să facem slujbe la fiecare mormânt în parte tocmai pentru a evita îmbulzeala şi ca să stea oamenii foarte aproape unul de celălalt”, precizează preotul Cosmin Sopoian.