PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Alu Menziken mai construiește o fabrică de 24 milioane euro în Bihor

Ultima ședință a Consiliului local Salonta creează premizele pentru o investiție de 24 milioane de euro în oraș, titrează bihon.ro.  Prin intermediul Zoom, Didier Senn, directorul general al Alu Menziken a luat un prim contact cu aleșii locali în preambulul discuțiilor care vor avea loc chiar la începutul lui 2021 pe tema unei investiții de 24 de milioane de euro în oraș.

Această investiție constă în construirea unei fabrici de aluminiu, o investiție greenfield, care ar produce aluminiu necesar mașinilor electrice. Comitetul de Planificare Economică și Urbană a Consiliului Local se va întâlni în ianuarie față-n față cu investitorul pentru a accelera investiția”. Alu Menziken exploatează una dintre cele mai moderne linii de extrudare a aluminiului din Europa, chiar în vestul țării.

Aproximativ 80% din volumul producției utilizează aluminiu reciclat. Primul proiect de operare Greenfield al Aluminium Menziken în afara Elveției e la Medieșu Aurit, județul Satu Mare, și constă într-o investiție de peste 50 milioane de euro, realizată într-un singur an, inaugurată în 2018. Atunci directorul Didier Senn, aflat de peste un deceniu în România spunea că „Am fost sprijiniți de aproape toate administrațiile locale și naționale. Ne putem doar mulțumi pentru că am ales România” Principali clienţi ai companiei de la Medieşu Aurit sunt din industria aeronautică şi din domeniul automotive.

Este vorba despre producători precum Recaro, Audi, BMW, Bentley, Daimler, altele. Compania face parte din Montana Tech Components AG, grupul industrial elveţian care deține și UACE din Dumbrăvița (Maramureș) Istoria acestei fabrici se întinde peste 100 de ani, Alfred Gautschi, născut în Menziken a pus bazele societății Alu Menziken și el e un pionier al industriei elvețiene a aluminiului.

Sursa: bihon.ro

Exit mobile version