Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Algerian fără documente de identitate, reținut de polițiști în municipiul Satu Mare

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare – ITPF Sighetu Marmației au depistat și reținut un cetățean din Algeria care nu-și justifica prezența în zona de frontieră. Acesta a fost preluat Biroului pentru Imigrări Satu Mare.

În data de 12 decembrie, lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare în cooperare cu Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Feroviare au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 18.50, forţele de ordine au depistat pe raza municipiului Satu Mare, un cetățean de origine afro-asiatică. Bărbatul în cauză nu își justificau prezența în zona de frontieră și nu avea documente de identitate asupra lui, fapt pentru care a fost condus la sediul serviciului în vederea continuării cercetărilor. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că bărbatul este cetățean din Algeria, în vârstă de 29 ani.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care a ajuns în localitate, iar cetățeanul algerian a fost preluat de reprezentanții Biroului pentru Imigrări Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.