PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. ”Școala de acasă”: Mii de elevi din județul Satu Mare primesc tablete pentru lecțiile online

În județul Satu Mare se va finaliza în cursul zilei de astăzi distribuirea tabletelor achiziționate de Guvernul României prin programul ”Școala de acasă”, către cei 5930 de elevi care nu dispun de dispozitive electronice, astfel încât să poată participa, în mod optim, la procesul instructiv-educativ.

Acestea vor fi verificate de informaticienii din școli, se va instala softul necesar funcționării și vor fi distribuite elevilor. Tabletele au inclusă o cartelă SIM pentru conexiunea la internet.

Predarea tabletelor se face pe baza unui contract de comodat încheiat între părinții sau reprezentanții legali ai elevilor minori / elevii majori și unitățile de învățământ în dotarea cărora au intrat tabletele.

Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare