Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Mașini cu țigări de contrabandă, oprite de polițiștii sătmăreni. S-a lăsat cu dosare penale

Ieri, 16 decembrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au depistat pe raza localității Halmeu trei autoturisme, în interiorul cărora au găsit peste 6.600 de fire de țigări de proveniență ucraineană.

Astfel, polițiștii au procedat la oprirea a trei autovehicule, la volanul cărora s-au aflat trei persoane de 36, 65, respectiv 54 de ani, care aveau asupra lor, în autoturism, în total 6.620 de fire de țigarete fără a putea prezenta documente de proveniență.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată de polițiști în vederea confiscării și de asemenea, în toate cele trei cazuri s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Sursa: IPJ Satu Mare

3 comentarii

  1. Ovidiu Răspunde

    Trebuie sa isi plateasca si cozma cele 2 campanii electorale. Nu-i luati painea de la gura, adica tigara de la gura.

  2. ExExEx Răspunde

    Ex frontierist frustrat!duci la 2 noaptea 20 polițiști,mecanici si ii tii pana dimineata,timp in care in oraș sunt spargeri,tâlharii smd!asta e treaba polițiștilor de la ordine publica?!?

  3. Euh Răspunde

    Ieftiniti tigarile sau Jos labele de pe oameni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.