PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Radu Panait: „M-aș fi așteptat la o prezență mai mare, dar înțeleg frustrarea oamenilor”

Radu Panait, președintele USR Satu Mare, le transmite un mesaj de mulțumire sătmărenilor care au votat. El a spus că s-a așteptat la o prezență mai mare la vot, însă înțelege frustrarea oamenilor. 

„Vreau să le mulțumesc tuturor sătmărenilor care au mers la vot, vreau să le mulțumesc sătmărenilor care și-au rupt din timpul cu familia. M-aș fi așteptat la o prezență mult mai bună la vot, dar înțeleg frustrarea oamenilor, înțeleg frustrarea sătmărenilor față de clasa politică, care a dezamăgit de atâta timp. Și noi ne dorim să schimb percepția aceasta despre clasa politică. După cum bine s-a văzut, atât efortul nostru în campania de parlamentare, cât și în campania de locale. Nu putem să spunem că nu am existat sau că nu ne-am implicat suficient, însă la urma urmei vorbim de direcția în care merge lumea, de preferințele lor în ceea ce ține de politic”, a spus Radu Panait.