Ultima actualizare: azi, 21:11
Locale

Un tânăr (20 ani) a rămas fără BMW la intrarea în țară prin Vama Petea

Un tânăr (20 ani) a rămas fără BMW la intrarea în țară prin Vama Petea. Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea – judeţul Satu Mare au descoperit și indisponibilizat un autoturism căutat de autoritățile din Germania.

În data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetăţean român, în vârstă de 20 de ani, la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Germania.

Cu ocazia controlului efectuat, polițiștii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează în bazele de date cu mențiunea bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Germania în data de 18 ianuarie a.c..

Mașina, în valoare de aproximativ 48.000 de lei, a fost indisponibilizată la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire,  la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.