Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO&VIDEO. Accident mortal între Carei și Valea lui Mihai! Trei mașini au fost implicate

Accident mortal, cu trei maşini implicate, petrecut luni seară pe DN 19, la ieşirea din Valea lui Mihai. O persoană a murit, iar altele două sunt rănite, în urma impactului devastator, scrie eBihoreanul.

“Apelul 112 a intrat la ora 17.43. Accidentul rutier s-a produs pe DN 19, la ieşirea din Valea lui Mihai înspre Carei, şi au fost implicate trei autoturisme. În urma accidentului rutier două persoane au suferit leziuni aparent uşoare, iar din nefericire o a treia persoană a suferit leziuni care i-au provocat decesul la faţa locului”, a declarat BIHOREANULUI comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Împrejurările producerii evenimentului rutier nu se cunosc, lucrul acesta urmând să fie stabilit de poliţiştii care efectuează cercetările la faţa locului.

Un bărbat și-a pierdut viața, după ce a rămas încarcerat. Alte două persoane au suferit răni, fiind duse la spital.

„Ajunse la locul evenimentului, echipajele de descarcerare au acționat pentru evacuarea unui bărbat rămas captiv într-unul dintre autovehiculele avariate, iar echipajele de pompieri militari paramedici și cele medicale au evaluat victimele și au acordat îngrijirile necesare persoanelor rănite. Din nefericire, bărbatul descarcerat, aflat în stop cardio-respirator, a decedat, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele medicale. Celelalte două persoane rănite în urma accidentului, aflate în cod galben medical (cu diferite contuzii și traumatisme), au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean”, se arată în comunicatul semnat de maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.

Potrivit acesteia, la fața locului au fost mobilizate patru echipaje de pompieri militari din cadrul Stațiilor de Pompieri Valea lui Mihai și Săcueni, cu două autospeciale de intervenție cu modul de descarcerare și cu două ambulanțe de tip B2, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Marghita cu o autospecială de descarcerare grea, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, mai scrie eBIHOREANUL.

 

Un comentariu

  1. Boeriu Catain Răspunde

    Pot ajuta la recuperarea daunelor materiale si morale in favoarea victimelor NEVINOVATE ale accidentelor auto, precum si pentru urmasii acestora, de la asiguratorul soferului vinovat (polita RCA). Dupa caz, pot asigura cheltuielile cu ingrijirile medicale, precum si cu recuperarea medicala . C. Boeriu 0720 947 252.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.