ACTUALIZARE. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizati prin SNUAU 112 despre faptul ca în municipiul Satu Mare ar fi avut loc un conflict între patru bărbați.
Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul ca un bărbat, de 37 de ani, din Satu Mare, ar fi fost lovit cu un obiect contondent, în zona abdominală. Victima a primit îngrijirile medicale necesare, rănile suferite fiind superficiale. Totodată, aceasta a refuzat internarea într-o unitate spitalicească.
Verificările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, fata de un bărbat, de 35 de ani, din Satu Mare, care ar fi fost implicat în incident.
Știrea inițială:
Incident în această după-masă, sâmbătă, 27 februarie, lângă sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare. Un sătmărean susține că a fost înjunghiat.
Potrivit informațiilor PortalSM, totul s-a petrecut după o încăierare între patru bărbați. Unul dintre aceștia a spus că a fost înjunghiat, iar la fața locului s-a deplasat o ambulanță, dar și mai multe echipaje de Poliție. Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) pentru investigații medicale, starea lui în aceste momente fiind stabilă.
Mai multe persoane sunt audiate de polițiști.
Măi să fie! Avem și noi #Me Too varianta sătmăreană???😱