Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Acuzat de șantaj, Mircea Govor a fost achitat de judecători. Decizia este definitivă

Curtea de Apel Oradea a admis, marți, apelul declarat de Mircea Govor și a decis să-l achite pe acesta pentru singura acuzație de șantaj pentru care fusese condamnat în primă instanță la 2 ani de închisoare cu suspendare, titrează BihorJust.ro.

Curtea de Apel Oradea a respins apelul DNA, dar le-a admis pe cele declarate de Mircea Govor și un alt inculpat, Constantin Mirel Vlas. Instanța a desființat sentința Tribunalului Satu Mare prin care Govor a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru unul dintre cele trei capete de acuzare și l-a achitat pe acesta în baza art. 16 alin. 1 lit. b teza I din Codul de procedură penală – fapta nu este prevăzută de legea penală.

Instanța de apel a înlăturat și dispoziția de confiscare specială de la Mircea Govor a sumei de 124.800 de lei și a ridicat sechestrul asigurator asupra unor bunuri deținute de acesta. Achitarea de azi se referă la o acuzație de șantaj pe care procurorii DNA Oradea susțineau că Mircea Govor ar fi comis-o în perioada aprilie-mai 2010.

,,Folosindu-se de influența pe care o avea asupra unei publicații cotidiene locale, în prezența inculpatului Vlas Mirel, administrator al unei societăți comerciale, a amenințat un avocat din Baroul Satu Mare că, în ziarul respectiv, vor apărea mai multe articole compromițătoare ce vor avea ca obiect darea în vileag a modalității pretins frauduloase prin care firma avocatului ar fi obținut mai multe contracte de consultanță juridică cu diferite entități publice.  În continuare, inculpatul Govor Mircea Vasile i-a precizat avocatului că acest lucru nu se va întâmpla dacă va favoriza societatea omului de afaceri să câștige mai multe licitații publice ce se aflau în derulare în acel moment și care erau organizate de instituții cu care firma avocatului avea contract de consultanță juridică pe linia achizițiilor publice”, se arăta într-un comunicat al DNA Oradea.

Anchetatorii anticorupție susțineau că această conduită i-ar fi creat o stare de temere avocatului respectiv care, în final, ar fi acceptat o solicitare alternativă pe care ar fi formulat-o Mircea  Govor Mircea Vasile, ”respectiv în a-i determina pe administratorii a două societăți comerciale care câștigaseră o licitație privind o lucrare publică în valoare de 21.383.650 lei (lucrare care se dorea a fi atribuită în favoarea lui Vlas Mirel), să vireze suma totală de 124.800 lei în contul unei alte societăți controlate de inculpat. Acest fapt a avut ca și consecință oprirea oricărui articol denigrator în publicația respectivă la adresa avocatului.”

În privința lui Mirel Vlas, Curtea de Apel Oradea a decis modificarea temeiului de achitare pentru infracțiunea de complicitate la șantaj, din art. 16 alin. 1 lit. c Cod de procedura penală (nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea), în art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod de procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Sursa: BihorJust.ro

13 comentarii

  1. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Oare de ce nu mă mir???🤔🤔🤮🤫😖

  2. Deaia Răspunde

    Ca deja astia is pe fata…. nu se ma mai ascund,si nu cred ca exista o persoana in orasul asta sa-l creada inocent pe acest individ.. dar macar judecatoria il crede.

  3. Sine Cora Răspunde

    Eu cred ca toti meritau sa faca putina puscarie ! Macar cate doi ani de caciula ! Si acuzatii si acuzatorii !

  4. cetatean Răspunde

    Infractor semianalfabet cu tupeu jegos !

  5. Coica Răspunde

    Nu l simpatizez pe govor … dar înainte sa judecați vedeți cine sunt denunțatorii Dicu Levente și Sasu Cristan .
    Dicu e cel mai mare denunțător al DNA … care defapt împarte cele mai multe șpăgi la primari , dar are protecție evident

  6. Covor Răspunde

    Asta trebuie pus in rând cu oamenii care au făcut istorie pt Satmar!!!
    Sa i faceți statuie !!dar sa l băgați in ea!!!

  7. Preș Răspunde

    Pai au fost eliminate probele obținute …pe siguranța naționala !!!altfel temnița ii mânca și pe el și pe putregaiul de Valer

  8. Inocentiu Mirel Răspunde

    Ce va mirati ca a scapat? Doar este angajat la firma ARL (Strabag) , firma care recent a castigat contractul de plombari pe municipiul Satu Mare!! In prezent, ARL = noul Tehnic Asist! Firma de sifonat bani publici!

  9. suciu+emil Răspunde

    Ai bani poti sa-ti cumperi dreptatea in justitie

  10. DARIA Răspunde

    înca nu v-a convins justitia romana ca-i sustinatoare de infractori? asa au scapat multi ..vamesi, politisti,..si ne mai miram ca suntem perceputi ca o tara de corupti..Ia sa iau eu spaga..un om de rand..si sigur fac 3 ani de inchisoare..

  11. Satmareanul Răspunde

    Deci pare ca Cristescu s-a tinut de cuvant … il ajuta sa scape de dosarele penale … deci a meritat adus si oferit postul de deputat acestui PMP=ist …

  12. Nagasaky Răspunde

    Vad ca iara se baga in politica. Il mananca undeva. Pana la urma, tot o face el ceva sa ajunga la zdup :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.