Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

Cinci migranți, opriți din drumul ilegal către vestul Europei. Prinși în județul Satu Mare

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat cinci cetățeni din Maroc, Algeria și Siria care intenționau să iasă ilegal din România, cu scopul de a ajunge în vestul Europei.

În noaptea de 3 spre 4 martie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu, județul Satu Mare, au declanșat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii migraţiei ilegale, în zona de competență. Astfel, în jurul orei 23.30, polițiștii au depistat, pe comunicaţia Halmeu – Porumbeşti, un  grup format din cinci cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Persoanele în cauză au fost conduse ulterior la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare pentru verificări suplimentare.

Din primele verificări s-a constatat faptul că aceștia sunt cetăţeni din Maroc, Algeria şi Siria, cu vârste cuprinse între 19 și 43 de ani. Aceștia intenționau să treacă ilegal frontieră din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge în cele din urmă în țări din vestul Europei. În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Cercetările sunt continuate sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

3 comentarii

  1. ombre Răspunde

    Cand lumea este amenintata de covid si alte boli ,ptr oamenii de rand se discuta de pasaport covid ei se plimba nestingheriti prin toate tarile lumii, puneti-i dupa ce l-ati prins sub escorta 10 zile la munca in folosul comunitatii ,pe urma trimisi inapoi, sa vedeti cum vor ocoli Romania,ca de lucru nu le arde ,numai de ajutoare, jafuri si islamizare.

  2. H&R Răspunde

    Nu inteleg cum era ilegal, sau ce era ilegal. Acum nu demult cand treceau Ungaria la chemarea mamei Angela era totul legal, ba chiar Parlamentul EU era revoltat de ce ungurii au oprit migratia, si au pus gardul la granita. Acum dintrodata e ilegal?

    • ... Răspunde

      Noi suntem în afara graniței Schengen. Asta este diferența. Noi trebuie să îi oprim că cică se pritejează granița comunitară. Unii mai speră că intrăm în Schengen. După oandemia actuală eu personal nu-i mai văd rostul. Dar nici eu nu înțeleg de ce au fost chemați de tante Merkel. E o prostie monumentală. 99,99% din cei care vin nu au absolut nici o calificare, nici nu vor să lucre. Au auzit că la noi în UE gardul e din cârnat (de preferat nu din carne de porc) și în râuri curge lapte și miere. Alternativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.