PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Familia tânărului ucis în centrul orașului dă în judecată Poliția, Poliția Locală și Primăria

Familia tânărului ucis în centrul municipiului Satu Mare de către un om al străzii a dat în judecată statul român, Poliția, Poliția Locală și Primăria. Aparținătorii susțin că ucigașul nu avea ce să caute liber pe străzile orașului în condițiile în care a avut zeci de antecedente și amenința oamenii cu cuțitul.

Potrivit informațiilor PortalSM, familia acestuia a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,  Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, Poliția Locală Satu Mare, Primăria Municipiului Satu Mare și Direcția de Asistență Socială, solicitând daune și implicit recunoașterea faptului că aceste instituții nu au luat măsuri pentru a împiedica un individ periculos să circule pe străzi.

Familia tânărului decedat arată că autoritățile trebuia să ia măsuri efective și efeciente cu privire la criminal, respectiv de a-l scoate din rândul societății, societate pentru care prezenta un pericol real.

Criminalul, Sere Anderson, este o persoană fără adăpost, persoană care a fost în evidențele instituțiilor cu o serie de fapte antisociale, printre care contravenții și infracțiuni, fiind condamnat pentru furt şi tâlhărie.

Doar în cursul anului 2020 autoritățile de poliție, atât cele ale Inspectoratului de poliție, cât și cel ale Poliției locale, i-au aplicat în total 56 de sancțiuni contravenționale.

Organele poliției locale au intervenit într-un număr de 16 ori privind sesizările cetățenilor cu privire la faptele lui Sere Anderson doar în cursul anului 2020, fiind reclamaţii că agresa copii şi agresa fizic și verbal persoane care se plimbau în spațiul public.

Ultima amendă i-a fost aplicată de către poliția locală chiar în ziua tragicului eveniment pentru că ar fi consumat băuturi alcoolice în public.

Totodată, au existat şi şase apeluri la 112, pe raza municipiului Satu Mare, în care persoana reclamată era Sere Anderson, de la începutul anului fiindu-i aplicate un număr de 40 de sancțiuni contravenționale de polițiștii de ordine și siguranță publică.

Un astfel de individ în mod normal nu ar avea ce să caute pe stradă, cu atât mai mult cu cât era cunoscut că a ameninţat şi ospătarii pizzeriilor din zona centrală, de unde a furat şi cuţitul cu care a efectuat omorul. În aceste condiţii, familia tânărului decedat consideră că toate instituţiile sunt vinovate, inclusiv Primăria, prin Direcţia de Asistenţă Socială, pentru faptul că nu au luat măsuri.

Nefiind o plângere tipică, plângerea făcută de familie întâmpină anumite probleme specifice sistemului judiciar românesc, urmând probabil multe piedici şi greutăţi în acest demers de stabilire a celor vinovaţi de această crimă.

În fond, intenţia este de a obliga autorităţile să ia măsuri pentru ca o astfel de tragedie să nu se mai repede, mai ales că pe străzi se mai plimbă oameni care pot fi periculoşi.