PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bărbat din Satu Mare după vaccinarea cu Astra Zeneca: „Eram bine, acum ne simțim rău”

Un bărbat din municipiul Satu Mare a făcut o mărturisire pe pagina sa de Facebook după ce a fost vaccinat anti-Covid din lotul AstraZeneca ABV 2856. El a precizat că atât el, cât și soția lui, erau bine înainte de vaccin, însă acum amândoi se simt rău.

Redăm integral mesajul bărbatului:

“Nu m-am panicat niciodată, nu sunt genul acela de persoană care să se panicheze din orice, dar acum simt nevoia să povestesc ce mi s-a întâmplat. Am reușit să scap de coronavirus, dar nu e sigur că voi scăpa de efectele vaccinului. Având în vedere că eu și soția mea lucrăm în presă, ni s-a comunicat că putem să ne vaccinăm mai repede. Am profitat de această ocazie și ne-am vaccinat amândoi cu AstraZeneca. Soția mea a fost extrem de slăbită aproximativ trei zile, însă eu nu am scăpat doar cu atât. Timp de cinci zile am avut stări de rău și greață plus o amețeală constantă. Apoi, după cinci zile toate aceste stări au dispărut. Toți cunoscuții mei mă întrebau cum mă simt, erau foarte îngrijorați, dar s-au bucurat când le-am spus că mă simt mai bine. M-am simțit mai bine o singură zi. Amețeala a revenit și nu m-a lăsat de atunci. Nu am mai spus nimănui că mă simt din nou rău pentru că nu am vrut să pară că mă plâng. De două zile și soția mea trece prin stări de amețeală, deși nu a trecut niciodată prin așa ceva. Am citit în presă că mii de persoane au fost vaccinate cu un lot problemă. Din curiozitate, m-am uitat pe adeverința ce ne-a fost elibarată după ce ne-am vaccinat și am constatat că și nouă ne-a fost administrat vaccinul din acel lot problemă: ABV2856. Nici nu știu ce să spun, simt în același timp și furie și disperare. Eram bine înainte de vaccin, acum amândoi ne simțim rău”.

Autoritățile din România au decis, joi, suspendarea vaccinării cu lotul AstraZeneca ABV 2856, oprit de la utilizare în Italia. Din acest lot cu probleme au fost deja utilizate 77.049 de doze, inclusiv în județul Satu Mare. Vaccinarea cu AstraZeneca va continua însă cu doze din alte loturi.

În total, în România au ajuns 81.600 de doze din lotul ABV 2856, din care 77.049 au fost administrate, iar 4.257 au fost carantinate.

Citește și:

 

Exit mobile version