Ultima actualizare: azi, 16:30
Locale

ȘAH. Micul campion: Kovacs Balazs a cucerit trei titluri de vicecampion și o medalie de bronz

În perioada 4-12 mai 2021, la București s-a desfășurat partea a doua a Campionatului Național de șah dedicat juniorilor U8, U10 și U12. Dincolo de concursurile clasice, juniorii și-au demonstrat abilitățile și la șah rapid, blitz și dezlegări.

Clubul Sportiv Municipal Satu Mare a fost reprezentat cu succes de Kovacs Balazs. Tânărul sportiv sătmărean, care va împlini în curând 7 ani, a reușit să cucerească trei titluri de vicecampion al României și o medalie de bronz la concursurile sub 8 ani.

Șahiști din toate colțurile României

Cel mai prețios argint vine de la concursul de șah clasic. Pe lista de start s-au prezentat 23 de concurenți de la cluburi din Reșița, București, Pitești, Galați, Iași, Baia Mare, Ilfov, Giarmata Vii, Brașov și Satu Mare. La capătul celor 9 runde, Kovacs Balaz a obținut 7 puncte și s-a clasat pe locul 2. Pe primul loc a încheiat Vladimir Sofronie (CSS Târgu Mureș – CS Logic 64 Brașov) cu 8,5 puncte. De precizat că Sofronie este mai mare cu peste un an decât Kovacs Balazs și că sătmăreanul va fi și anul viitor la categoria U8.

La concursul de blitz, Kovacs Balazs a obținut locul 2 cu 7 puncte, la egalitate cu Iustin-Nicolas Cazacu (Iași), cel care a luat titlul național. Au participat 26 de șahiști.

La concursul de dezlegări, sătmăreanul a fost al doilea cu 25 de puncte în 49 de minute. Campion a devenit Călin Rareș-Ionuț (Brăila) cu 25 de puncte în 26 de minute. Au participat 25 de șahiști.

La concursul de șah rapid, sportivul de la CSM Satu Mare a obținut 7 puncte și s-a clasat pe locul 3. Concursul, la care au participat 29 de șahiști, l-a câștigat Lucas Rusu (Acs International Chess Club).

În Capitală a concurat și Kovacs Abel, fratele lui Balazs. Sportivul de la CSM Satu Mare s-a aflat printre cei 46 de șahiști înscriși la categoria U10. Sătmăreanul a avut o comportare bună, obținând 4 puncte în 9 runde. Abel are doar 9 ani și astfel că și în anul 2022 se va afla la categoria U10.

Practică șah de doi ani și jumătate

Prin rezultatul obținut la concursul de șah clasic, sătmăreanul și-a câștigat dreptul de a reprezenta România la Campionatul European sau Mondial (campionul are prima opțiune de a alege).

Kovacs Balazs a început șahul la patru ani și jumătate, antrenat fiind de Ciprian Muntean la CS Voința Satu Mare. În cei doi ani și jumătate de activitate în șah, Balazs a cucerit nenumărare medalii, la diferite concursuri naționale și internaționale. Sătmăreanul a obținut, anul trecut, dreptul de participare la Campionatul Mondial Școlar din Panama City. Dar a venit pandemia, iar marele eveniment a fost anulat. În prezent, Kovacs Balazs aparține de CSM Satu Mare și este pregătit de Ciprian Muntean și Margareta Sarivan.

 

2 comentarii

  1. Ășâțî Răspunde

    Ungurii ăștia chiar că pun stăpânire pe tot județul!

    Glumeam! 🙂

    FELICITĂRI BALÁZS!!!

    • c-block Răspunde

      Nu fă glume nesărate din astea te rog pentru că oricând se găsește un retardat mintal care în asta își vede șansa de a se băga în seamă ca și șnurul de la chiloți și imediat e gata scandalul. A se vedea abordarea aiuristică a lui Radu Cristescu, Coica sau alți salvatori ai națiunii veșnic stăpâni. De UDMR să nici nu mai vorbesc. Ca să nu mai spun că asta poate afecta performanțele viitoare ale băiatului și nu numai performanțele. Mulțumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.