PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Polițiștii au stabilit cum s-a petrecut accidentul mortal. Unul dintre șoferi era beat la volan

Polițiștii au stabilit cum s-a petrecut accidentul mortal din această dimineață din municipiul Carei, județul Satu Mare. Un șofer nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga, intrând pe contrasens, ulterior intrând în coliziune cu un autoturism la volanul căruia se afla un șofer beat.

„Un conducător auto, de 41 de ani, din Tiream, pe fondul neasigurării la efectuarea unui viraj la stânga, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr, de 19 ani, din Carei. În urma impactul a rezultat rănirea ușoară a șoferului celui de-al doilea autoturism și a celor trei pasageri din acesta. Din nefericire, șoferul de 41 de ani, a decedat.

În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto, de 19 ani, a rezultat valoarea de 0.60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările în cauză continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ pentru PortalSM

Citește și: