Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Magyar Lóránd: În sfârșit nu se mai pune problema limitării creșterii porcilor din gospodării

Epidemia pestei porcine africane este una dintre cele mai mari probleme ale agriculturii românești, iar în ultimele luni, administrațiile de specialitate au încercat să reglementeze creșterea porcilor prin decrete. Crescătorii de animale, specialiștii în agricultură și crescătorii industriali de porci și-au exprimat în mod repetat opiniile negative cu privire la proiecte. Deputatul Magyar Lóránd, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaților, a criticat, de asemenea, în mod repetat, proiectele care, în cele din urmă, nu au intrat în vigoare. Reprezentantul UDMR nu a fost de acord, în primul rând, cu faptul că prin încercarea stopării epidemiei pestei porcine, au de suferit, în principal, gospodarii. A existat un proiect care permitea doar persoanelor juridice să reproducă porci, iar altele care interziceau pur și simplu gospodăriilor această activitate.

„În cazul fiecărui proiect am solicitat să nu se introducă restricții care să afecteze fermele mici, crescătorii de porci din gospodării, comerțul sau reproducerea animalelor. Acesta a fost și rămâne punctul de vedere al UDMR. Desigur, știm, de asemenea, că răspândirea pestei porcine africane trebuie oprită, astfel trebuie introduse standarde stricte și reguli de bio-siguranță care se și pot respecta, iar funcționarea fermelor mari de porci nu ar trebui să fie afectată de apariția bolii la o gospodărie din apropiere”, a declarat Magyar Lóránd.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a publicat recent clarificări cu privire la cel mai nou proiect, care a stârnit și multe controverse. Precum se menționează în comunicarea lor, nu există intenția de a introduce o limită a numărului de animale care pot fi crescute în gospodării și nici interzicerea reproducerii și a comerțului cu animalele. Trebuie, însă, introduse unele reguli, a căror respectare va fi monitorizată – hrănirea cu lături de uz casnic sau dezinfectarea încălțămintei înainte de a intra în grajduri.

„Nu a fost o procedură scurtă, dar în cele din urmă am găsit oameni care să ne asculte argumentele. În România, creșterea porcilor în gospodării are o tradiție îndelungată este o sursă sigură de venit pentru acești oameni, în multe cazuri ele asigură traiul de zi cu zi al multor familii”, a adăugat Magyar Lóránd.

Potrivit unui comunicatului ANSVSA, lupta împotriva răspândirii bolii ar trebui să continue, deși numărul de punctelor de focare epidemiologice a fost redus semnificativ. În septembrie 2019 au fost înregistrate 1220, care au scăzut acum la 236. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că vremea caldă favorizează răspândirea epidemiei, în ultima săptămână au apărut în total 70 de noi focare în 16 județe. Boala se răspândește repede, dar nu este periculoasă pentru oameni, dar este fatală pentru animale.

6 comentarii

  1. H&R Răspunde

    In parlamentul RO ar trebui limitat numarul porcilor, sau a cresterii porcilor.

  2. Garuboz Răspunde

    Pai nu a fost referendum ca s-a fie 300 ,da s-a imultesc astia ca iepurii darar ciuma in ei !

    • H&R Răspunde

      ‘poi da, dar ei sunt stat in stat, cu legile si regile lor. La ei nu se refera ceea ce se refera la noi la “bobor”.

  3. Pupauzau Răspunde

    Dar problema limitarii celor care se dau unguri separatisti in Romania cand se pune? Cu tine in frunte ba magyar

  4. Norick Răspunde

    @pupazau fals esti una bou s-au somaru lu Lorandica .Ezoz!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.