Ultima actualizare: azi, 13:45
Locale

Păcăleală sau greşeală? Păţania unui sătmărean cu o mare firmă de betoane

Un sătmărean reclamă modul în care o mare firmă, cu staţie de betoane şi în Satu Mare, înţelege să îşi trateze clienţii. Totul s-a derulat online, pe platforma firmei care furnizează betonul, doar că înţelegerea iniţială nu a mai fost respectată, comanda nu s-a mai onorat, iar banii încă nu au fost returnaţi.

Mai exact, sătmăreanul şi-a făcut programare pentru turnarea unui beton. În prima fază, ziua şi ora din programarea online s-au potrivit cu disponibilitatea cșientului şi a echipei de muncitori. Astfel, plata a fost făcută pe loc, beneficiarul a făcut toate pregătirile, a angajat muncitorii pentru ziua respectivă, doar că, în după amiaza de dinaintea zilei programate, clientul a fost sunat şi i s-a explicat că nu poate fi livrat betonul la acea dată. I s-a propus o altă zi, dar acest lucru nu a fost posibil având în vedere că echipa de muncitori era deja pregătită. Supărat, clientul a solicitat să i se restituie banii pentru a achiziționa beton din altă parte, dar i s-a spus că acest lucru nu este posibil mai devreme de o săptămână. Cea mai mare supărare a clientului este faptul că şi după semnalarea problemei, pe site-ul companiei se puteau face programări pentru data respectivă, existând astfel suspiciunea că se apelează la o metodă nu tocmai corectă de a obţine comenzi, plăţi imediate, urmând ca ulterior să se modifice data livrării betonului după posibilitatea staţiei de betoane.

Redăm mărturia sătmăreanului:

“Săptămâna trecută ni s-a întâmplat o chestie destul de aiurea cu firma …. din Satu Mare și nu suntem primii din câte înțeleg. Ideea principală e că se folosesc de un mecanism/o strategie destul de nasoală ca să atragă clienți și pe urmă nu respecta înțelegerea, înainte cu o zi să ne aducă betonul ne-au anunțat dupa-masa că nu o să mai poată să vină a doua zi cu betonul deoarece chiar atunci a mers cineva în concediu, ne-au blocat banii spunând ca abia săptămâna asta joi ne vor face returnarea lor (după o săptămână). Nouă ne-au blocat cam 18.000 de lei. Suntem foarte nemulțumiți deoarece e vorba de o sumă foarte mare de bani, și ne-au anunțat abia cu o jumătate de zi ca nu mai pot sa vină, plus că dacă nu aveam alți  bani pentru a plăti o alta firmă, rămâneam fără beton până joi. Cert e că nu sunt serioși, ne-au blocat banii, obligându-ne să turnăm betonul tot cu ei, crezând ca nu avem altii”.

9 comentarii

  1. mae Răspunde

    holcimul ,sa va fie rusine ,aveti mare grija oamenii dupa ce incaseaza bani apoi te freaca cum vreau iei ..domnul IENEA NU VA MAI BATETII JOC DE OAMENI,,SINTETII NISTE HOTII CU PROGRAMUL VOSTRU DE CLICBETON ESTE O MARE HOTIE

  2. cuta Răspunde

    ienea cel mai mare mincinos …,si pe mine ma combinat dupa 4 zile mia trimis beton neseriosii

  3. mondo Răspunde

    poftiti teapa cea mai tare

  4. Petre Răspunde

    Metodă inedită de a face rost de bani cu dobândă Zero!Faci asta zilnic cu 5-6 clienti si ai 100.000 de Ron cu dobândă zero pe care-i poti folosi linistit o săptămână!Si cu banii respectivi poti astupa găurile,salarii,restante către altii!,etc.

  5. ... Răspunde

    Dai telefon și te înțelegi. Când vine marfa plătești. Eu niciodată nu plătesc anticipat nici când comand ceva online, orice. Dacă nu vine eventual te enervezi, trimiți muncitorii acasă și vezi când au altădată vreme să vină. Dar nu rămâi cu banii blocați aiurea că așa li se scoală lor!
    PS. Când am construit la mine echipa a vorbit cu furnizorii de materiale de construcții. Eu i-am mai verificat câteodată. Nici nu am avut astfel de bătăi de cap. Dar le-am pus și un bonus (nu prea mare dar bonus) dacă termină mai repede și nici nu m-au tras în piept cu costurile.

  6. monica Răspunde

    HOLCIMUL PE CIT ESTE FIRMA MARE E CEA MAI NESERIOASA ,MAI ALES CU DOMNUL ASTA IENEA UN MINCINOS SI JUMATATE ,,,,,,SINT ALTE STATII DE BETOANE IN ORASA MULT MAI SERIOASE SI PUNCTUALE AVETI GRIJA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.