PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Colegiul Pacienților activează la Satu Mare. Situație dezastruoasă descoperită la Policlinica Veche

Colegiul Pacienților activează în județul Satu Mare, iar în urma articolului PortalSM în care era prezentat faptul că sunt necesare zeci de apeluri pentru a putea face o programare, aceștia au mers în vizită la fața locului. Ceea ce au găsit lasă mult de dorit pentru secolul în care ne aflăm.

Redăm mesajul Colegiului Pacienților Satu Mare:

„Multe sesizari s-au facut de-a lungul timpului la adresa Policlinicii Vechi Satu Mare, ieri am fost sa vedem si noi ce se intampla si cum putem ajuta.
Initial, pana si noi am fost dezamagiti de cateva aspecte, primul ar fi ca nici noua nu ni s-a raspuns la telefon, chiar daca aparuse stirea in presa locala si speram sa se fi schimbat ceva, macar cateva zile.
Al doilea aspect ar fi ca nu am avut cu cine discuta din Conducerea acestei Unitati, am fost trimisi la Sediul Administrativ, de langa Spitalul Judetean, unde se poate discuta cu cineva din Conducere doar in baza unei cereri scrise, aprobate.
Noi personal am incercat sa intram in Policlinica pentru a depune o reclamatie in Registrul de Sesizari si Reclamatii, document obligatoriu in cadrul acestor Institutii, ca sa aflam ca in primul rand pentru a intra pana la Receptia Policlinicii avem nevoie de programare (care se poate face doar telefonic, hilar, sau online), si in al doilea rand ca acest Registru nu exista, se afla tot la Sediul Administrativ, doar cativa kilometri mai incolo.
Vazand in continuare atata indolenta, am ales sa vorbim cu oamenii care asteptau asezati pe scari, sau pe spatiul verde, resemnati si facandu-si griji pentru cei dragi.
Am cunoscut un domn, care isi astepta sotia cu sufletul la gura. Sotia dansului, diagnosticata cu Epilepsie, cu crize dese. Domnul ca si insotitor nu a fost lasat sa intre in Policlinica, nici macar cu triajul facut pentru a-si insoti sotia la consult.
Am cunoscut o doamna, sotul acesteia diagnosticat cu Leucemie, care se afla sub tratament in Londra. Transa urmatoare de tratament trebuind sa inceapa in 20 septembrie 2021, iar conditia ca sotul dansei sa primeasca acest tratament este legat de Comisia acestei Policlinici, Comisie care nu se poate intruni inainte de 28 septembrie 2021, pentru ca una din Doamnele Doctor care face parte din Comisie, este in concediu. Chiar nu exista inlocuitor in asemenea cazuri?
Suntem convinsi ca fonduri pentru cateva banci si pentru amenajarea unui loc decent de asteptare, in curtea si/sau in fata Policlinicii se gasesc, unde de asemenea se pot impune inclusiv normele obligatorii de distantare sociala, care stau la baza motivarii principale, pentru care NU sunt primiti oamenii in Policlinica”, este mesajul Colegiului Pacientilor Satu Mare.
Exit mobile version