Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Polițiștii și jandarmii au ieșit pe străzi. Verificări de amploare în Satu Mare

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare desfășoară în permanență activități pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și de informare a cetățenilor cu privire la noile prevederi legislative și măsuri adoptate în acest context.

Cele mai multe dintre aceste activități se realizează prin cooperarea cu alte structuri cu atribuții pe linia menținerii ordinii publice, scopul fiind unul comun, și anume combaterea răspândirii virusului.

Activitățile vizează, în special, zonele aglomerate, agenții economici, precum și mijloacele de transport în comun.

Având în vedere noile măsuri, aplicabile începând cu 25 octombrie, activitățile polițiștilor sătmăreni integrează verificarea respectării prevederilor referitoare la portul măștii de protecție, respectarea interdicției de circulație, a programului de funcționare al operatorilor economici, restaurantelor, cafenelelor, precum și respectarea obligației persoanelor de a face dovada, în condițiile date, a dovezii de vaccinare sau trecere prin boală.

Dintre restricțiile ce trebuie respectate începând cu data de 25 octombrie, menționăm următoarele:

  • circulația, în intervalul orar 22:00 – 05:00, este interzisă în toate zilele săptămânii pentru persoanele care nu dețin certificat verde, cu precizarea că persoanele nevaccinate pot circula în acest interval orar pe baza declarației pe proprie răspundere, a adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu, în timp ce persoanele vaccinate pot circula fără restricții;
    – programul de funcțioare al agenților economici este stabilit în intervalul orar 05:00 – 21:00, inclusiv centrele și parcurile comerciale, unde accesul este permis doar pentru persoanele care dețin certificat verde;
  • purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, pentru toate categoriile de persoane, vaccinate, trecute prin boală sau nevaccinate;
  • este interzisă organizarea de petreceri private (nunți, botezuri etc.).

În contextul actual, polițiștii recomandă tuturor cetățenilor să conștientizeze importanța, atât pentru propria persoană, cât și pentru întreaga comunitate, a respectării măsurilor pentru limitarea riscului de răspândire a infectării cu coronavirus.

Poliţiştii sătmăreni vor continua activitățile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici și în perioada următoare, dar vor acționa și pentru prevenirea nerespectării legislației în vigoare.

Sursa: IPJ Satu Mare

31 comentarii

  1. 🤣🤣🤣 Răspunde

    Dar oare cati din polițiști sunt vaccinați? Eu pe toți care ii cunosc și mulțumesc lui Dumnezeu ca cunosc mai ales pe la jandarmerie nici unul nu e vaccinați, pompierii la fel. De ce nu aduc medicamente ptr tratarea covid precum arbidol sau tociluzumab? De ce la noi nu sunt dar în alte tari sunt. Sunt prea multe semne de întrebare și toată lumea tace și asculta ce dictează dictatorii. Sa ajuns mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu.

    • H&R Răspunde

      Virusul a venit din China, deci este un virus comunist, vaccinare tip comunist, propaganda tip comunist. Mai vrei ceva?

    • zelenac radu Răspunde

      pt ca statul nu vrea sa fie indatorat pana in maduva oaselor ca tu si specimentul tau nu vreti sa va vaccinati , dar asteptati medicamente de 5000-6000 dolar in loc sa luati un vaccin de 15 dolar

      • H&R Răspunde

        Auzi, pui de dac @zelenac radu, stii care este diferenta intre un iPhone ultimul racnet si un telefon de 15$ ultimul racnet? Habar nu ai, dar te bagi ca tanga in cur. De aia nu ma vaccinez. Mie mi frica ca o sa fiu destapt ca tine, sau chiar mai destept. Nu vreau sa devin mare doctor virusolog dupa vaccin, ca unii dintre vaccinati. Multi au facut vaccinul pentru green pass, cam 90%. Din finante si economie esti cam varza.

        • Una Răspunde

          Nu ești încă vaccinat H&R ???. RUȘINE !!!

          • H&R

            @Una, nu vreau sa devin atat de agresiv ca unii vaccinati. Nici virusul nu este atat de agresiv ca unii dintre voi vaccinatii (daca esti vaccinat bineinteles). Am trecut de 2 ori prin boala asta, odata am avut mici probleme la miros si la gust, la a doua oara era ca o raceala putin mai grea ca cea normala. Dar slava Domnului nu am probleme nimic. Asta difera de la om la om. Nu zic la nimeni sa nu se vaccineze, fiecare face cum vrea muschii lui.

          • covid 19

            @H&R, Dar de infectat cati ai infectat babuinule?

          • covid 19

            Babuinule, este ca si cum la asigurator i-ai zice: Imi tamponez masina de cate ori vreau ca am platit asigurarea, de ce sa platesc mai mult?

        • Norick a disznó Răspunde

          Macar atat, ptr boul babuinul de H&R.!!
          Inchideti gura taranule

          • H&R

            Macar vorbesc in numele meu, nu cu nickuri furate, sau cu mai multe nickuri. Si spun adevarul real, nu va mint cat de vaccinat sunt, si in realitate nevaccinat sau la chiuveta. Asa ca stai in banca ta porcule. Tu la iarna nu de virus vei muri sau de efectele adverse ale vaccinului, ci de cutit sau de asomator, cam pe la Craciun. Asa ca poti iesi din decor. Pana la Craciun mai e putin. Vezi sa treaca 180 de zile de la vaccin ca carnea sa fie buna.

        • Bogu Răspunde

          De unde agresivitatea asta in scris? Abuzul din copilarie, lipsa afectiunii materne? Schimba placa si asuma-ti deciziile. Costul spitalizarii in caz de Covid e foarte mare. Sincer, as obliga lumea sa semneze un act pe proprie raspundere pentru servicii medicale aferente tratament Covid-19: Consideri ca faci o forma usoara, poate chiar ai trecut prin boala si ai facut o forma usoara insa nu ai certificat verde, nu vrei sa te vaccinezi, atunci in caz de Covid nu vei fii tratat. Este foarte cinstit si mai mult propun celor sceptici cu privire la vaccin, sa promoveze aceasta idee la pachet cu “fara restrictii, fara mascam, si toate cele”. Hai ca se poate, asta e momentul !!!!

  2. Satmarean 1 Răspunde

    Statul ar trebui sa aiba grija si de cei care nu vor sa se vaccineze si fac forme grave ,trimitandu- i in strainatate unde sunt medicamente si nu ii intubeaza.

  3. K9 Răspunde

    Stat de cacao . Avem guvern demis care da ordonante ca unul cu puteri depline dar nu a adus medicamente cand era in functie. Politicieni de cacao care sug banii contribuabililor in loc sa suga contribuabilii daca nu is in stare sa ii ajute. Toata clasa politica de la klaus in jos ar trebui tratati cu un proces ca la Nurnberg. Ei cumpara fregate de razboi, dau bani la primarii lor si sa plang ca sistemul medical e in colaps.

    • Bogu Răspunde

      Partial ai dreptate, insa ce facem cu norodul fara simt de raspundere si cultura civica? Iii impuscam ca la Nuremberg?

      • History Răspunde

        @Bogu, cine a fost totuși împușcat la Nürnberg? Tu ai învățat istorie alternativă? Eu așa știu că au fost spânzurați, dar și asta numai cei care nu s-au sinucis. Și te doare să scrii corect denumirea localității? Apoi să nu te superi atunci dacă alții încep să scrie altfel denumirea orașelor din România decât cea oficială românească! Puțin respect pentru ceilalți și mai pune mâna pe carte sau măcar pe atlasul școlar.

        • Bogu Răspunde

          Faci morala in timp ce instigi la ura? Da-i lectii si nu cunosti numele orasului doar partial? https://en.wikipedia.org/wiki/Nuremberg_trials

          • History

            Numele oficial este cel specificat de mine. Că unii folosesc forma asta e altă treabă. Așa cum Torino prin unele locuri este Turin sau Bolzano Bosen. Nu fac morală și nu a fost nimeni împușcat în cadrul procesului. Dar cea mai mare nedumerire o am când citesc de la tine că aș instiga la ură!? Nu tu îndemnai să fie unii împușcați ca la …? Istoria este una. Îți convine ori ba nu se schimbă. Dar se practică pe meleagurile noastre falsificări de acest gen. Are tradiție deja milenară. Stai jos și pune repede mâna pe o carte. Nu tot asculta de ce spune vecinul la un pahar.

  4. 🤣🤣🤣 Răspunde

    Bogu dar de ce sa nu trateze oamenii nevaccinati în caz de covid? Eu ca cetățean plătesc CAS pe luna mai mult decât e un salar minim pe economie net(fi atent nu brut) dacă nu crezi ne întâlnim și iti arat când dorește sufletul tău. Si daca decid ca eu nu vreau sa ma îmbolnăvesc sa nu fiu tratat. Cred ca glumești. Si ca mine sunt mii și mii de cetățeni care dau și mai mult dar nu doresc sa se vaccineze. Un vaccin te ajuta sa nu iei boala nu sa faci o forma ușoară(asta e un fel de terapie). Da acest vaccin încă e în teste pana în 2023. Eu nu sunt vaccinate dar am bunul simt, port masca cand întru într-o încăpere, am dezinfectant la mine, dacă am de scris ceva o fac cu pixul meu. Nu sunt vaccinat dar asta nu înseamnă că sunt și prost. Deci stai cuminte

    • Bogu Răspunde

      Ma bucur ca platesti sanatatea, nu ca ai putea sa alegi sa nu o platesti (in caz de neplata somatie de la finante si popire pe cont, iar daca nu ai nimic pe cont executare silita). Ma bucur ca te ”mandresti/falesti” cu sumele achitate, insa din nou repet, nu trebuie sa te vaccinezi, tu stii ca treci lejer prin boala sau ai trecut, si-ti asumi. E foarte simplu. Consideri ca cei care sau/se vaccineaza o fac doar din frica de virus? Consideri ca vestul Europei s-a vaccinat din frica de virus? Raspunsul este responsabilitate sociala….ceva nou probabil. De altfel, asigurarea ta medicala e valabil in rest pentru orice afectiune, NU si pentru tratament COVID-19.

  5. H&R Răspunde

    Auzi/vezi @Bogu? Si in cazul in care un vaccinat trebuie tratat la ATI sau in corhaz, egal, atunci cine sa plateasca tratamentul? Eu nevaccinatul care platesc CAS sau careva nevaccinat care nu plateste CAS? Daca eu port masca, pentru ca port, atat in exterior cat si in interior, nu numai acum si inainte am purtat, sa nu transmit virusul, atunci vaccinatii de ce nu poarta? Ca si vaccinatii pot avea caz grav.
    Si inca o intrebare: de ce au devenit vaccinatii atat de agresivi? Ca politia chineza la demonstratia din Hong Kong. Poate ca de aceea ca de acolo venit virusul si probabil si antivirusul. Oricum virusul nu este atat de agresiv ca vaccinatii. Nota bene!

    • Bogu Răspunde

      Ma bucur ca platesti sanatatea, nu ca ai putea sa alegi sa nu o platesti (in caz de neplata somatie de la finante si popire pe cont, iar daca nu ai nimic pe cont executare silita). Ma bucur ca te ”mandresti/falesti” cu sumele achitate, insa din nou repet, nu trebuie sa te vaccinezi, tu stii ca treci lejer prin boala sau ai trecut, si-ti asumi. E foarte simplu. Consideri ca cei care sau/se vaccineaza o fac doar din frica de virus? Consideri ca vestul Europei s-a vaccinat din frica de virus? Raspunsul este responsabilitate sociala….ceva nou probabil. De altfel, asigurarea ta medicala e valabil in rest pentru orice afectiune, NU si pentru tratament COVID-19.

    • History Răspunde

      @H&R. O fi un păcălici din ăsta crăcănat ori leșinat. Se bagă în discuțiile altora și scrie tâmpenii. La mine dacă ar fi să-l notez nu știu dacă i-aș da 5 pentru că debitează aberații sau neadevăruri. Cine știe cum a fentat și ăsta școala elementară. Dacă un neamț ar debita asemenea bazaconii vizavi de procesul naziștilor ar fi “curentat” din scurt. La ei este o chestie sensibilă și nu îți permiți să arunci cu afirmații neadevărate. Probabil așa e și cu vaccinul. A auzit și el ceva la birt și acum se dă specialist!

  6. Y_grec Răspunde

    Dacă din greșeală faci un accident auto , tu fiind singura victimă care necesită spitalizare , la externare te trezești că trebuie să plătești sptalizare zeci de mii lei ,la prețuri de hotel 5 stele .
    În schimb ăștia nevaccinații sun spitalizați gratuit , deși vaccinul este la liber .

  7. ... Răspunde

    @covid19, totuși ar fi un aspect pe care doresc iar și iar să subliniez. Este problema celor vaccinați care se cred nemuritori după ce au trecut de faza că vom muriiii!!! și acum nu mai poartă mască deloc! Și azi am văzut destul pe stradă despre care știu că sunt vaccinați, ieri o babă vaccinată a căzut lată pe stradă. După ce a venit salvarea și a luat-o în primire a rezultat că e pozitivă. Să auzi tu înjurături! Bineînțeles nu purta mască. Înainte să mă înjuri să știi că eu am purtat masca în zone aglomerate toată vara chiar și când nu era nici măcar recomandată. Între timp influenza/gripa sezonieră a dispărut aproape complet. Nici nu știu ce să cred. Nu eu spun asta ci specialiștii. Aveți măi oameni buni grijă de sănătatea voastră proprie! Că nimeni nu știe să facă asta mai bine decât voi! Că de ajungeți la spital e cam loterie!

    • covid 19 Răspunde

      Si eu sunt vaccinat si respect cu strictete regulile ca si cum n-as fi. A purta masca, chiar daca n-ai incredere in eficienta ei, este un semn de solidaritate in a tine piept pandemiei si un indemn ca si ceilalti sa fie atenti. Cu pandemia asta am aflat cat de diferit judeca oamenii.

    • soldatu svejk Răspunde

      ce sa simplificat medicina ..exista doar o singura boala COCOVID ….

      • ... Răspunde

        Asta chiar este o mare problemă. Mai ales că sunt foarte mulți medici nespecialiști care sunt puși să aplice protocolul și nimic mai mult. Iar asta nu se poate numi medicină, eventual medicină pompieristică. Între timp s-a prăbușit screeningul pentru celelalte boli cronice cu până la 40%. Apoi dacă nu au parte de tratamente ori ajung târziu normal că decedează, nu? Și tot între timp 88% din bolnavii oncologici aflați în tratament au decedat. Minunată economie la bugetul sănătății, nu? Eu nu știu cum se uită în oglindă medicii pentru că jurământul depus de ei nu sună despre ce fac acum.
        PS. Și nu văd măsuri urgente luate pentru îmbunătățirea tratamentul psihologic la bolnavii covid, mai ales la copiii ale căror personalitate ar trebui să se dezvolte acum pe nebunia asta și care au pierdut aparținători. Vă spun cinstit va fi jale. Oricum psihiatria pediatrică în țară e o catastrofă, mai mult e numai de formă. Cu astfel de probleme cum vom reface economia? Cu srilankezi?

  8. Bogu Răspunde

    @History Hmmm….scrii in engleza ”History” dar nu stii numele localitatii in aceeasi limba:-)))). Scrie, pentru ca personaje ca tine se contrazic singuri si au o singura alternativa prin a jignii. Nu e corect, apoi o dai cu cel oficial, insa tot arogant, obraznic si moralist, un adevarat ”Pater familias”. Insa intradevar in localitatea cu pricina (ca poate iarasi o dai in bara) au fost condamnati prin spanzurare. De ce spui citez: ”Stai jos și pune repede mâna pe o carte. Nu tot asculta de ce spune vecinul la un pahar.” tu asta faci? Nici macar nu stiam de asemenea obiceiuri neaose.

    • History Răspunde

      @Bogu. Nürnberg este în Germania. History nicicum nu e expresie germană. Ceartă-te singur. Pe lângă faptul că cunosc (virgulă) ceva istorie mai vorbesc și germana destul de bine. Așa că te las singur în bădărănia ta. Dar o întrebare! Dacă prin absurd cetățenii altor țări ar denatura și ar modifica după bunul lor plac numele oricărei localități din țară pentru că li se împletește limba și nu pot pronunța corect cum e și în cazul tău (și cam cum majoritatea românilor nu pot pronunța de exemplu corect consoana “ch” nemțesc) probabil ai fi și tu înțelegător? Nüremberg este în capul tău. Și dacă ai puțin respect pentru ceilalți folosești denumirea corectă. Apropo, cine a fost împușcat la proces mi-ai putea spune??? Scrii prostii și mai și insiști.
      Vezi că este în SUA în statul Pennsylvania un Nüremberg! La acel oraș te-ai gândit, pomenești?

  9. H&R Răspunde

    @covid 19. Nu am infectat pe nimeni, pentru ca 14 zile+14 zile am fost nevoit sa plec in vacanta pe insulele dormitor-baie. Nu ca vaccinatii care umbla haihui peste tot, (pentru ca ei au dreptul legal sa o faca), si raspandesc intr-o veselie virusul, parca ar fi ceva benefic pentru altii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.