PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Incendiu în județ, la un siloz în care se aflau 4 tone de semințe de floarea soarelui

Astăzi, în jurul orei 11:50, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un siloz cu cereale, în localitatea Cărășeu.

La fața locului s-au deplasat nouă pompieri militari cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. De asemenea, la fața locului s-au deplasat și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Culci și Valea Vinului cu două autospeciale de stingere.

În interiorul silozului se aflau 4 tone de semințe de floarea soarelui. În urma incendiului au ars 100 de kilograme de semințe și s-au degradat 200 de kilograme. Potrivit ISU Satu Mare, cauza probabilă de producere a incendiului este autoaprinderea.

Sursa: ISU Satu Mare