Fabrica de vaccinaţi de la Petea. Cele cinci persoane care au falsificat certificate de vaccin au fost prinse datorită telefoanelor interceptate și agenților sub acoperire, relatează portalul eBihoreanul.
Există și probe video care dovedesc vinovăția celor cinci persoane, judecătorul sătmărean a explicat în încheiere că “sunt suficiente probe”.
Peste 700.000 de euro au strâns cele cinci persoane implicate în această rețea. În total ar fi vorb despre 3.000 de persoane care ar fi plătit un tarif mediu de 250 de euro.
Documentele necesare ajungeau la beneficiari, cele mai multe persoane nu mergeau fizic la Petea, ci doar trimiteau poze cu documentele necesare prin niște aplicații telefonice, rezultatul fiind certificatele digitale europene, care mai apoi erau descărcate.
Întreaga rețea, a atras atenția mai multora în momentul în care foarte mulți dintre cei care au beneficiat de certificatul verde european, au ajuns în stare foarte gravă la spital. Aceștia au recunoscut ulterior că de fapt sunt fals vaccinați.
Procurorii DNA au descoperit la Petea cea mai mare anchetă de vaccinare la chiuvetă de până acum. Serviciul Teritorial Oradea a efectuat marţi, 16 noiembrie, percheziţii domiciliare în 13 locaţii, situate pe raza judeţelor Bihor şi Satu Mare, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
Procurorii DNA au făcut publice numele suspecţilor şi faptele acestora:
- HOBLEA DANIELA-IOANA, asistentă medicală în cadrul Centrului de vaccinare Petea, județul Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual și fals informatic, toate în formă continuată;
- ILIEȘ MARCși BURICEANU HOREA, registratori în cadrul Centrului de vaccinare Petea, județul Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual și fals informatic, toate în formă continuată;
- SIM VOICHIȚA-CAMELIA, asistent medical în cadrul Direcției de Sănătate Bihor și o persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual și complicitate la fals informatic, toate în formă continuată.
- BOROȘ KATALINA
“În cursul anului 2021, suspecții Hoblea Daniela, asistentă medicală, Ilieș Marc și Buriceanu Horea, registratori medicali, ar fi pretins și primit, în mod repetat, sume de bani cuprinse între 250 și 300 euro, de la persoanele care doreau să obțină adeverințe de vaccinare și certificat digital european Covid, fără să le fi fost administrate efectiv dozele de vaccin”, a arătat DNA.