Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Hotărâre CNSU: Școala se va face cu prezență fizică în localitățile cu incidență sub 3 la mie

CNSU a aprobat desfășurarea cursurilor cu prezență fizică în școlile din toate localitățile în care incidența COVID pe ultimele 14 zile este mai mică de 3 la mie, indiferent de rata de vaccinare a personalului școlilor. Peste 1.800 de localități din România sunt sub acest prag, potrivit listei publicate vineri de Ministerul Educației.

„Se abilitează Ministerul Educației și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 5.338/2.015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, în sensul permiterii participării zilnice, cu prezență fizică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ din localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică de 3/1.000 de locuitori, indiferent de rata de vaccinare a personalului, cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2”, potrivit Hotărârii CNSU.

Hotărârea CNSU – AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.