Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

VIDEO. Sătmăreni, la protestul anti-vaccin din Cluj-Napoca: „Să vă fie frică, poporul se ridică”

Zeci de persoane au ieșit în stradă, în cursul serii de sâmbătă spre duminică, în centrul municipiului Cluj-Napoca, la Monumentul Memorandiștilor, pentru a protesta împotriva vaccinării anti-Covid și împotriva certificatului verde, potrivit PortalCJ. Printre aceștia, s-au aflat și persoane din județul Satu Mare.

Unul dintre principalii ,,actori” la protest a fost deputatul independent, Mihai Lasca, acesta a luat cuvântul și a vorbit despre ,,dictatura medicală” care trebuie neapărat anulată pentru ca oamenii să își poată relua viețile, acesta insuflând ideea că virusul Covid-19 este unul fictiv, precizează aceași sursă citată.

În final, organizatoarea mitingului, Ioana Coman a zis o rugăciune împreună cu protestatarii, activista civică a vorbit despre faptul că autoritățile prin toate măsurile impuse încearcă să instaureze o nouă dictatură, iar mai apoi a mărturisit faptul că persoanele care s-au vaccinat au fost constrânse, au fost șantajate fiind injectați cu un ,,ser experimental”.

Persoanele prezente la protest au dorit să își exprime nemulțumirea față de măsurile impuse tocmai pentru a reduce numărul persoanelor decedate din cauza Covid-19, aceștia au mai protestat împotriva vaccinării anti-Covid și împotriva certificatului verde.

Protestul va fi repetat și sâmbăta viitoare în jurul orei 17:30, conform spuselor organizatorilor.

33 comentarii

  1. MaciLaci Răspunde

    Cu cei peste 50.000 de morti de COVID cum ramane? Si ei se vor ridica?

  2. Joseph Goebbels Răspunde

    Ceea ce căutăm noi nu este adevărul, ci efectul realizat.
    O minciună repetată de o mie de ori rămâne o miciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr.
    Razboiul lumilor din 1938 este un scenariu perfect pentru ce se intampla acum

    • Badaboom Răspunde

      Esti sarit de pe fix exact ca si nick ul tau.

      • Joseph Goebbels Răspunde

        Cand ramai fara argumente observ ca recurgi la insulte. Pare o normalitate.

        • rrrreeerr Răspunde

          Si eu am observat ca fraierii astia vaccinati care se caca pe ei sa ne vaccinam si noi, in momentul cand nu au argumente , injura! Plus ca toti sunt medici acuma! Sa nu mai zic ca de cand o fost vaccinati , o ajuns toti la pat de covid! Si se consoleaza ca daca nu se vaccinau era mai rau ! Problema e ca vad tot mai multi nevaccinati care au covid si nu au simptome si tot mai multi vaccinati care ajunc la pat. Si in familia mea o fost asa ! Toti la pat in afara de cei ce nu ne-am vaccinat . Dar ma distreaza cand vaccinatii se imbolnavesc si spun Daca nu ma vaccinam era mai rau!. De unde sti ma fraiere ca era mai rau? Esi Dumnezeu sa sti cum ar fi reactionat corpul tau daca nu te vaccinai? De regula corpul produce anticorpi, exceptie fac aia pe care ii vedeti la morga si au probleme cu imunitatea si nu numa. Cel mai mare virus e ala al prostiei in care vaxxerii sunt convinsi ca nevaccinatii poarta virusul! Si deja stiu SUTE de cazuri concrete cu vaccinati care au purtat virusul pe motiv ca ei sunt vaccinati! Stiu oameni care in momentul asta cand scriu, se afla in oras cu covidul in ei!!! Motivul: S-au vaccinat domnule! Da? Pisamas pe neamu vostru , stati in casa vaccinatilor daca aveti covid . Altfel o sa va vaccinati pana la moarte! Adica vreo 5 ani max

  3. dj vasile Răspunde

    oameni bolnavi la cap, care au citit prea multe teorii ale conspiratiei pe facebook.
    spalati pe creier

  4. Cetateanul Răspunde

    Exempll bun pentru expresia “urlă prostia-n ei!”

  5. misi Răspunde

    Spuneti un singur lucru bun, care va da statul pe gratis!!! Nici medicamente nu va da gratris, nici macar in spital. Vaccinurile pt copii cand nu sunt si aleea le cumperi. De aia nu cred in vaccinul asta fortat. Ca nu inutil, e bun pt comisioanele luate de ei la cumparare.

    • gogu the king Răspunde

      Acum tu faci teoria chibritului … stim ca romanul daca poate face un ban sau mai mult nemuncit… face .Da tu vrei sa te imunizezi trecand prin boala sau cu vaccin ? Si daca stii ce provoaca boala pe termen lung ???
      Incep sa moara oameni care au trecut prin boala , recent o cunostinta a decedat ,acum 6 luni a trecut prin boala.Si nu era in varsta…

      • misi Răspunde

        Care mor dupa vaccin nu stii? Dintre aia nu stie nimeni, interesant. Moartea lor nu se leaga niciodata de vaccin. De ce nu da statul abonament de sport la toata lumea, sa aiba grija de sanatatea noastra. Pt ca nu are interes. Din ce au trai farmaciile?

  6. radical2 Răspunde

    Felicitari

  7. 45656444 Răspunde

    Bai vaccinatilor! Daca aveti covid, nu mai iesiti din casa!!!! De ce iesiti din casa cu covid? Aici se vede ca v-ati vaccinat degeaba , criminalilor. Stati in pwla mea in casa cand aveti covid. da? Ma refer la aia care nu aveti simptome, ca restu nu sunteti capabili sa va ridicati din pat cand va loveste boala. Cat de prost sa fi sa iesi din casa cand ai test pozitiv la covid????? E plin de vaccinati cu covid in oras! Umbla constienti cu covidul! Pe motiv ca restu sunt la pat si ei fac cumparaturile etc. Isi trimit copii la scoala cu covid! Ca ei sunt vaccinati! BRAVO!!!!!!! Se vede ca v-ati vaccinati pentru mici

    • covid 19 Răspunde

      Prostovane, de unde sti tu ca ,,e plin´´…?

      • rrrreeerr Răspunde

        Si eu cunosc deja plin de oameni vaccinati cu covid care au iesit din casa! Cam toti vaccinatii care au avut covid au iesit din casa, pana au ajuns la pat de la frisoane sau febra. Altii au iesit inainte sa scape de virus sau nu s-au testat sa vada daca mai au covid. Rusine criminalilor!

        • covid 19 Răspunde

          Adica si tu esti prostovan? Asta vrei sa zici.

          • covid 19

            Prostovan sunt eu sau cei ca mine care deși vaccinați umblă fără mască și nu se mai testează decât în ultimă instanță când sunt iar bolnavi și au umblat prin oraș fără să se protejeze și fără să-i protejeze pe semenii lor sănătoși.

          • rrrreeerr

            covid 19 tu cand nu mai sti ce sa zici, bagi cate o perla. Esti blocat, nu accepti adevarul

  8. misi Răspunde

    Si inca se mai cred si mai inteligenti 🙂 Rautatea din ei, sa vada la spital pe cei nevaccinati. Si vecinii mei asa au facut, unu pozitiv, celalalt umbla liber, nu trebuie carantina. Normal ca nu trece boala. Cred ca asta e si intentia. Dar si cand trece ca nu o sa mai fie pe cine pacali , vor tremura cei vaccinati, or pica ei , dar numai cate unu, sa nu fie batator la ochi.

    • @misi Răspunde

      @misi, tare mi-e că după ce se gată pandemie și va veni o altă boală așa mai strașnică vor pica ca și muștele toamna că organismul lor va aștepta impulsul din afară contra bolii. Asta nu acum va fi ci peste niște ani la o altă îmbolnăvire în masă.

      • misi Răspunde

        asa este, dar altii nu -si dau seama. De aia sunt atatia bolnavi din randul lor. Si nu au curaj sa spuna, li rusine ca s-au vaccinat degeaba. Dar au primit 3 mici.

  9. Vai vai Răspunde

    Ala e prostest???? Uitati-va ce proteste fac alte tari impotriva green pass.ului. Nu stiu ce e mai penibil , pseudo-prostestul asta sau ca se apuca de rugaciuni, de rugaciuni 🙄 ….ce lume penibila.

  10. Dumitru Răspunde

    Site-urile care permit asemenea comentarii ar trebui inchise. Sunteti la fel de vinovati ca cei care le scriu. Jeguri umane avide de bani prin trafic.

    • Kla4ro Răspunde

      Mai Dumitru, cine crezi ca ar intra aici daca nu ar putea macar sa-si libereze frustrarile?…NIMENI….daca vrei sa citesti stiri,asta e ultimul loc unde sa cauti.

    • Golf Răspunde

      Nenea nazistul, libertatea de exprimare trebuie eliminată din punctul tău de vedere? Opiniile opuse narațiunii oficiale trebuie eliminate?

      Dumitrule ești o dronă biologică teleghidată de stăpânii tăi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.