În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.785 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.185 mai mult decât în ziua anterioară. 1.153 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos:
Până astăzi, 59.150 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 12.01.2022 (10:00) – 13.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 36 de decese (19 bărbați și 17 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vâlcea.
34 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.272, cu 209 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 441 de persoane, cu 24 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 441 pacienți internați la ATI, 49 au certificat care atestă vaccinarea.
se stie ca Omicron ataca la fel de usor vaccinatii ca nevaccinatii. O sa vina ceva destept sa spuna ca sunt mai multi nevaccinati in spitale. Dar daca ar fi 50% din populatie vaccinata, numarul de spitalizari in randul vaccinatilor ar fi egal cu cel al nevaccinatilor. E demonstrat deja in Marea Britanie, Franta, Portugalia si multe alte tari cu rata de vaccinare mare.
Din totalul de 36 de pacienți decedați, 34 au fost nevaccinați și 2 vaccinați. Cei 2 pacienți vaccinați aveau vârste peste 80 ani. Pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
Deci vaccinul functioneaza.
Îți recomand prietenește să-ți expui părerea ta sub numele tău! După cum am afirmat mai demult sunt și eu vaccinat și trecut rpin boală, deci să te folosești de oricare dintre cei care mai încearcă ljcă cât te lasă să gândești independent denotă o personalitate execrabilă! Nu ameu nimic cu cei care spun că trebuie musai deja 4 doze! Ungurii din 15 februarie nu recunosc certificatele de vaccinare (da, da, la ei așa se vor chema. Și ce se spunea că nu e adevărat!) decât dacă ai și booster! Sunteți ca și dependenții de droguri, pe cuvântul meu. Sper ca vaccinul să dezvolte și simptome de sevraj la voi! Pentru că vă spun de pe acum că nu o să fie mult timp vaccinul “gratuit”. No atunci să vă văd morți vii ce sunteți! Religia zombi! Și să știți că numai de-al dracului nu am generat certificatul meu. Unde cei nevaccinați nu au voie nici eu nu mă duc! În frunte cu casieria Apaserv, vă nu am înțeles de c mi se cere iar la Diji nu!
Si ce nu zici cum e cu rata deces vaccinati./ nevaccinati.
Mai nou nevaccinatii sunt frustratzi 😶. De ce ii atacati pe cei care au indraznit , pt binele lor sa faca un pas sí sa se vaccineze?! Nu aveti alta preocupare? JALNIC
@Linda,cine te atacă, fă câte vaccinuri vrei,dar nu cere să facă toți ca și tine. Voi , injectații sunteți sectanți, vreți neapărat să îi convingeți, obligați,pe ceilalți să facă ce faceți voi. Și ,auzi la ea, nevaccinații îi atacă.Da , îi atac ,le smulg beregata,dacă vor să mă injecteze cu forța. Linda= nume de cățea.
Iar voi cei trecuti prin boala ati devenit mari antivaccinisti, cum vi s-a terminat cu anticorpii, ar trebui sa trageti un vaccin, a doua oara poate fi mult mai grav!
Și la vaccinați,nu se termină anticorpii? Israel bagă doza 4. 4 doze într-un an? Ce le bagă, vitamine sau apă de ploaie? Eu nu sunt antivaccin,dar să facă cine vrea, NU OBLiGAT. Noi ăștia “antivaccin” asta cântăm de un an de zile, libertatea de a alege. Dar voi nu vreți să înțelegeți . Dacă ar fi după mine zilnic aș vaccina pe cine dorește.
@Altu Bravo! Ti-ai demonstrat nivelul de cultura
Acuma @Linda dar sincer tu mai obisnuiesti asa macar accidental sa mai si gandesti sporadic logic? Ca mi se pare ca nu!
@Linda , serios, bunica la toți câinii pe care i-a avut le punea numele de Rex ,sau Linda la femele( cățele). Iar dacă tu înțelegi că cei care nu vor vaccin sunt contra vaccinaților ai multă cultură. Vaccinează-te dragă cât vrei. Dacă ai sub 30 de ani, mă ofer să te vaccinez eu, cu vaccin natural,nu toate chimicalele alea ,Linduța dragă.
@Altu, unii au nevoia de a-și alimenta frica. Frica îi face să simtă că trăiesc, dacă nu le e frică nu e bine! Cred că abia așteaptă începutul anului că pot să stea la rând să fie primii la plata impozitelor. O turmă de boi nici măcar de viței! Iar dacă le pui la îndoială religia să vezi ce agresivi devin! Niște karatiști din gură. Dacă te-ai întâlni față în față cu ei pe stradă te-ar bufni râsul. Niște nulități, noname la pătrat!
Bravo păcălici…nu te lași de jigniri ….gunoiule…
Am asistat la acel moment artistic prin care mi-am dat seama de fapt cât de penibil pot fi și cât de mult mă poate deranja adevărul și faptul că alții întorc favorurile mele grosolane și gratuite cu aceeași monedă. Ce nu îmi place asta! Nu încetez nici o clipă să fiu grosolan. Eu am voie iar voi ceilalți, indiferent dacă sunteți vaccinați ori ba vaccinați trebuie să mă suportați. Măcar aici. Că acasă nimeni nu mă mai bagă de seamă. Sper ca situația să țină cât mai mult altfel de rușine voi fi nevoit să mă duc la lucru!
Păcălici- … N-ai tupeu să-ți arăți identitatea ,de ce murdărești numele țări, cu numele-ți jegos.
Frate, ce m-a șucărit aista! Așe ceva!? Nu am învățat că “cine se amestecă în tărâțe…..” Ehei, mare greșeală, mare!