Liberalii sătmăreni l-au omagiat pe Vasile Lucaciu, una dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni. Președintele PNL, Adrian Cozma, împreună cu membri ai partidului, i-au adus un omagiu lui Vasile Lucaciu la statuia din centrul municipiului Satu Mare, dar și la casa memorială a acestuia, în localitatea Apa.
Liberalii au depus coroane la statuia lui Vasile Lucaciu din centrul orașului, la casa memorială au ținut discursuri despre viața lui și despre impactul pe care acesta l-a avut asupra culturii și a politicii române. De asemenea, au avut loc și câteva momente artistice.
„O zi dedicată lui Vasile Lucaciu!
Ne-am adunat în centrul municipiului Satu Mare la statuia marelui om de stat pe care l-a dat Sătmarul și ne-am deplasat și în localitatea Apa, la casa lui Vasile Lucaciu. În aceste două locuri și-a petrecut și ultimii ani din viață, după decenii întregi de lupte pentru apărarea și libertăților și drepturilor românilor transilvăneni din a doua parte a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Una dintre personalitățile care nu doar merită cinstite o dată pe an, ci care trebuie să-și găsească un loc în cărțile și manualele de istorie”, este mesajul președintelui PNL, Adrian Cozma.