Sătmăreanul dat dispărut a fost găsit decedat, a informat, astăzi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare. Potrivit Poliției, în cauză nu există suspiciuni.
La data de 3 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că fratele său, Marcu Ioan-Iuliu, în vârstă de 50 de ani, domiciliat în municipiul Satu Mare, care a locuit fără forme legale în satul Sânmiclăuș, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit din data de 22 decembrie 2021.
,,În urma sesizării, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Carei au efectuat verificări pentru identificarea persoanei în cauză. Din nefericire, a fost descoperit trupul neînsuflețit al bărbatului. În cauză nu sunt suspiciuni”, informează IPJ Satu Mare.